Doi bărbaţi au murit, miercuri, într-un grav accident de circulaţie care s-a produs pe DN79 Arad-Oradea, circulaţia în zonă fiind blocată în momentul transmiterii acestei ştiri.
Accidentul, în care au fost implicate un camion şi o maşină mică ce circulau din sens opus, a avut loc între comuna Zimandu Nou şi intersecţia spre oraşele Curtici şi Sântana. În cele două maşini se aflau doar şoferii.
„Accientul s-a produs pe drumul ce face legătura între municipiile Arad şi Oradea, în zona localităţi Zimand, în momentul sosirii echipajelor de intervenţie, un echipaj descarceare a Detaşamentului Arad şi echipajele de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Staţia Arad, au constatat că este vorba despre două victime, ambele decedate, şoferii. Unul dintre şoferi era într-un autocamion de 7,5 tone, iar celălalt şofer, într-un autoturism. S-a trecut la scoaterea victimelor în momentul în care colegii de la Poliţie au efectuat cercetările specifice la faţa locului. La ora accidentului, din cauză prezenţei echipajelor de intervenţie şi a coleziunilor celor două maşini, drumul este blocat”, a declarat corespondentului MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, căpitan George Pleşca.