Acces liber, permanent şi fără înştiinţare prealabilă pentru inspectorii de muncă

by Andreea Radu

Principalul obiectiv al activităţii de control în domeniul relaţiilor de muncă, îl constituie identificarea şi combaterea cazurilor de muncă nedeclarată în toate domeniile de activitate şi luarea măsurilor care se impun pentru respectarea de către angajatori a prevederilor legale.

Având în vedere faptul că, începând cu perioada caldă, se dezvoltă activitățile de construcții, mai ales la personae fizice, atragem atenția asupra legalității acestor activități, mai ales în sensul utilizării, din păcate, foarte frecvent, a muncii fără forme legale.

Precizăm că, în conformitate cu prevederile Codului Muncii (art. 10 din Legea 53/2003 – cu modificarile si completarile ulterioare), contractul individual de muncă poate fi încheiat atât de către persoană juridică, cât și de către o persoană fizică, în calitate de angajator.

Reamintim pe această cale, angajatorilor că pentru primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, amenda este cuprinsă între 10.000 lei şi 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată. Mai mult, angajatorul riscă şi închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă penală pentru primirea la muncă a mai mult de 5 persoane indiferent de cetăţenia acestora, fără încheierea unui contract individual de muncă.

La fel şi salariatul care prestează activitate fără a avea încheiat un contract individual de muncă poate fi sancţionat contravenţional, cuantumul amenzii fiind cuprins de la 500 la 1.000 lei.

Așadar, în contextul celor mai sus menționate, atragem atenția angajatorilor, îndeosebi persoanelor fizice, asupra faptului că inspectorii de muncă – purtând asupra lor legitimaţia şi insigna care atestă funcţia pe care o îndeplinesc în exercitarea atribuţiilor stabilite prin legeau acces liber, permanent şi fără înştiinţare prealabilă în sediul oricărui angajator şi în orice alt loc de muncă organizat de către aceștia (fie persoane fizice sau juridice). Conform prevederilor art. 19 din Legea 108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, pe lângă acest drept primordial, inspectorii de muncă mai au și alte drepturi, cum ar fi:

  • Să identifice, pe baza actelor care dovedesc identitatea sau pe baza altor documente, persoanele aflate în locurile de muncă sau în alte locuri supuse controlului sau cercetării evenimentelor şi să impună completarea fişei de identificare;
  • să solicite angajatorului sau reprezentantului legal al acestuia, precum şi salariaţilor, singuri ori în prezenţa martorilor, documentele şi informaţiile necesare pentru realizarea controlului sau pentru efectuarea cercetării evenimentelor;
  • să li se pună la dispoziţie de către entitatea controlată copii de pe documentele care au legătură cu controlul efectuat sau cu cercetarea evenimentului;
  • să ia declaraţii scrise, singuri sau în prezenţa martorilor, salariaţilor, angajatorilor şi/sau, după caz, reprezentanţilor legali ai acestora, precum şi altor persoane care pot da informaţii cu privire la obiectul controlului efectuat sau al evenimentului cercetat;
  • să preleveze, în vederea efectuării de analize în laboratoare specializate sau în vederea administrării de probe, mostre de produse, materiale ori substanţe fabricate, utilizate, depozitate, manipulate şi să înştiinţeze deţinătorul sau angajatorul despre aceasta, etc.

Numai în ultima săptămână, s-au înregistrat două cazuri de deces prin electrocutare, la 2 persoane fizice, ITM Arad desfăşurând, prin inspectorii de muncă, în continuare, acţiuni de control inopinate pentru depistarea cazurilor de muncă fără forme legale în toate domeniile de activitate.

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate