Academia UTA – una caldă, alta rece, în Liga Elitelor la fotbal

by Sorin Haut

Juniorii Academiei UTA angrenați în Liga Elitelor U19 și U17 au avut meciuri la Craiova, cu Universitatea, în etapa cu numărul 14. Primul meci i-a avut în prim plan pe juniorii de la U19. Gazdele au deschis repede scorul, în minutul 3, din poziție de unu la unu cu portarul. După nici cinci minute, Negoescu (foto) a egalat cu un șut la colțul lung, dar oltenii au trecut din nou în avantaj din minutul 23, scorul la pauză fiind 2-1. La două minute de la reluare, Mercioiu a egalat la 2, acelaşi jucător bifând „dubla” în minutul 57, pentru 2-3. Negoescu a făcut şi el dubla în minutul 72, cu un gol spectaculos, după care gazdele au redus din handicap în minutele de prelungire, scor final 3-4!  UTA U19, antrenori Costel Bogoşel, Mihai Petcuţ şi Alexandru Ţamboi, a evoluat în formula: Tirian – Cleuță, Popa, Bortiș, Puta, Onișor, Dănilă, Borcea, Rotea, Mercioiu, Negoescu. Au mai jucat: Domide, Monea, Maxim, Cira.

Victorie spectaculoasă la U19, înfrângere la U17

La U17, UTA avea nevoie de victorie cu Universitatea pentru a se menține pe primul loc, alături de AFK Csíkszereda, care juca în compania CFR-ului din Cluj. Chiar și un egal îi menținea pe utiști pe locul doi, în fața craiovenilor, la un punct distanță. Nu a fost să fie nici măcar atât, iar juniorii mici s-au întors la Arad cu mâna goală. Meciul a fost decis de penalty-ul din minutul 25, transformat de olteni. Mai sunt de disputat opt etape, iar utiștii trebuie să își regăsească ritmul pentru a-și asigura un loc în semifinalele Ligii Elitelor U17. UTA U17, echipă pregătită de Dinu Donca, Adi Ungur şi Ştefan Boros, a jucat în formula: Blaga – Sarkozi, Roșu, Codrea, Mihai, Popa, Pele, Șerengău, Pop, Bulza, Nagy. Pe parcurs au mai intrat: Bocancea (50), Mare (67), Pășcălău (67). Sâmbătă vine la Arad Academia de Fotbal Gică Popescu. (uta-arad.ro)

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate