Comisia de evaluare și selecție a proiectelor sportive depuse în programul „Să creștem sănătos prin baschet”, ediția a II-a, a comunicat lista finală a structurilor sportive și a proiectelor acceptate pentru finanțare de către Federația Română de Baschet, prin programul „Next Generation„. Printre cele 33 de proiecte acceptate se numără și cel al Academiei de Baschet Arad, un merit deosebit avându-l fosta mare jucătoare arădeană Monica Brosovszky, președinte de onoare și ambasador al academiei. Obiectivul general îl reprezintă sporirea numărului de practicanți de baschet. Obiectivul specific reprezintă selecția copiilor participanți în ONSS 4×4, ciclul primar, în unitățile de învățământ înscrise prin inspectoratele județene școlare la această competiție și legitimarea acestora ca viitori performeri, în cadrul structurilor sportive afiliate la FR Baschet.
Proiectul are printre principalele rezultate, următoarele:
– selecția copiilor cu vârste cuprinse între 6/7 – 9 ani;
– legitimarea unui număr de minim 5 copii din ONSS 4×4 în cadrul structurilor sportive afiliate la FR Baschet, ca viitori performeri;
Fiecare proiect va fi finanțat cu cate 7200 lei, din contul satelit al F.R. Baschet. Federația Română de Baschet a trimis structurilor selectate, pentru semnare, contractele de finanțare și salută interesul structurilor sportive afiliate pentru depunerea de proiecte și pentru formarea și dezvoltarea viitorilor performeri ai baschetului românesc.
(foto: Academia de Baschet Arad, facebook)