Însuşirea simultană a unor abilităţi noi poate întineri creierele persoanelor vârstnice cu 30 de ani în doar şase săptămâni, conform unui studiu recent, efectuat la Universitatea din California, Riverside (UCR) şi citat vineri de Xinhua.
Oamenii de ştiinţă au descoperit că învăţarea mai multor sarcini în acelaşi timp stimulează capacitatea cognitivă şi protejează împotriva bolii Alzheimer.
Aceste deprinderi variază de la însuşirea unei limbi străine sau deprinderea unui instrument, a unor cunoştinţe noi despre utilizarea iPad-ului, compunerea muzicii ori pictura.
Rachel Wu, psiholog în cadrul UCR, a declarat că o modalitate importantă de a evita declinul cognitiv este deprinderea unor abilităţi, ca în cazul unui copil care învaţă lucruri noi. Ea i-a încurajat pe vârstnici să acţioneze precum un burete, absorbind diverse deprinderi, să rămână motivaţi, să îndemne alte persoane să le înveţe informaţii noi şi să caute să aibă rezultate bune într-un mediu plin de provocări.
Studii anterioare au demonstrat efectele pozitive la nivel cognitiv ale însuşirii unor competenţe noi de către persoanele în vârstă. Însă aceste deprinderi au fost învăţate una câte una, sau secvenţial.
În cazul cercetării conduse de Wu, echipa de oameni de ştiinţă le-a solicitat subiecţilor – adulţi cu vârste între 58 şi 86 de ani – să urmeze între trei şi cinci cursuri, simultan, timp de trei luni, respectiv 15 ore pe săptămână.
După doar şase săptămâni, nivelul abilităţilor cognitive ale participanţilor a crescut până la cel al adulţilor de vârstă medie, cu 30 de ani mai tineri. Subiecţii din grupul de control, care nu au participat la cursuri, nu au prezentat nicio îmbunătăţire a performanţelor cognitive.
”În cazul participanţilor la intervenţie s-a observat o diferenţă de 30 de ani în ceea ce priveşte abilităţile cognitive, după doar şase săptămâni, iar acestea s-au menţinut în timp ce subiecţii au învăţat sarcini noi multiple”, a explicat Wu.
”Studiul dovedeşte că experienţele intense de învăţare, similare celor cu care se confruntă populaţiile mai tinere, sunt posibile la populaţiile vârstnice, iar multe dintre ele pot facilita rezultate pozitive în ceea ce priveşte abilităţile cognitive”, a adăugat cercetătoarea.
La nivel mondial, circa 50 de milioane de persoane sunt diagnosticate cu demenţă, iar boala Alzheimer este cea mai comună formă ce poate contribui la 60-70% dintre cazuri, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
În prezent, nu există un tratament prin care poate fi vindecată demenţa sau schimbat cursul progresiv al acestei boli.
Sursa: agerpres.ro