A venit primăvara! Ce lucrări sunt recomandate pentru grădină

by Dana B.

Acum este momentul in care trebuie sa „indepartati” stricaciunile facute de iarna, sa executati lucrarile de intretinere a vegetatiei perene si sa plantati noi specii de flori si arbusti. Atentie, insa, iarna a venit tarziu dar foarte aspru, asa incat pentru startarea lucrarilor trebuie sa asteptati momentul potrivit. Operatiunile trebuie facute dupa un calendar stabilit in prealabil in functie de starea vremii. Daca timpul va permite, puteti fi sigur, ca veti avea ce face in fiecare zi, pentru ca totul sa fie in regula.

Iata ce puteti face in gradina in luna martie.

Curatati si sapati

Dupa ce s-a topit zapada si s-a mai zvantat pamantul, iesiti in gradina si strangeti cu o grebla resturile de plante moarte. In urma procesului de inghet-dezghet, solul capata o stare foarte buna si poate fi lucrat cu usurinta. Acum trebuie sa aerisiti si sa completati gazonul, sa fertilizati terenul. Sapati deci pamantul cu ajutorul unei cazmale, dupa care asezati deasupra lui un strat de ingrasamant organic (obtinut din vegetalele uscate, adunate la curatenia de toamna, tocate si lasate la macerat). Tot acum, indepartati gazonul mort si reparati portiunile deteriorate ale acestuia.

Taiati crengile uscate

Acum, cand mugurii nu sunt inca bine dezvoltati, este momentul cel mai potrivit sa toaletati pomii fructiferi, vita-de-vie, arbustii si tufele de trandafiri. Tineti cont de faptul ca o taiere mai severa inseamna ramuri mai viguroase si mai roditoare. De pilda, daca veti tunde trandafirii cat mai scurt, acestia va vor rasplati cu mai multe flori decat in anii precedenti.

Semanati, plantati, fertilizati

Saditi in ladite seminte de plante (flori si legume) care ajung la maturitate la vara. Pentru a incolti si a se dezvolta normal, tineti-le intr-un spatiu incalzit, in care temperatura sa fie de aproximativ 20˚C. In cazul in care le-ati semanat mai de timpuriu, din februarie, acum este momentul cel mai bun sa transplantati plantutele in ghivece cu turba si sa le aplicati un fertilizant diluat. Tot acum puteti planta gladiolele, crinii, daliile, capsunii, afinii, coacazii, vita-de-vie si pomii fructiferi. Mai spre sfarsitul lunii martie aveti unda verde sa transplantati arborii si arbustii, insa, atentie, obligatoriu inainte ca mugurii lor sa se umfle sau sa se deschida. Nu uitati sa fertilizati arborii si arbustii, plantele vesnic verzi, coniferele, trandafirii si plantele care infloresc in aceasta perioada. Prefera soarele direct, dar se dezvolta bine si la ferestre.

 

Sursa: casamea.ro

Facebook Comments