O tânără de 24 ani însărcinată a fost preluată de echipajul SMURD al Detașamentulu de Pomoieri Sebiș din localitatea Igneștii, cei trei paramedici din echipaj au monitorizato permanent, avea contracții la interval de 1 minut. Prntru că nu aveau timp să ajungă cu ea la matern, au plecat direct spre spitalul din orașul Sebis iar cand au ajuns în curtea spitalului, copilul nu a mai avut răbdare iar tânăra mămică a și născut în ambulanță sub supravegherea medicului din spital, doamna doctor Dima Claudia.
Echipajul Smurd a asistat la naștere, ajutând medicul și totul decurs foarte bine.
Au adus pe lume un băiețel, iar dupa naștere au fos redirecționați spre Spitalul Matern din Arad.
Pe drum au fost întâmpinați de un echipaj SAJ cu medic la care au predat pacientă și noul născut în stare foarte bună.
Ei sunt eroii acestei întâmplări și „moașele” copilului, alături de doamna doctor Dima Claudia.
Plt.maj. Palcu Lucian, plt. maj. Rus Sebastian, Plt. maj. Pop Ciprian.