Artistul plastic Onisim Colta, personalitate marcantă a culturii naționale și Cetățean de Onoare al Municipiului Arad, a încetat din viață astăzi, la vârsta de 70 de ani. Născut în 1952 la Baia Sprie, Maramureș, Onisim Colta a fost un artist plastic de renume, conferenţiar universitar dr. la Facultatea de Arte Vizuale Oradea în perioada 1998-2005, Preşedinte UAP -filiala Arad (anii 1998-2005), redactor artistic şi eseist la Revista Arca. Și-a început cariera artistică ca scenograf la Teatrul de Stat din Arad unde avea să monteze peste 70 de spectacole. Participant la expoziţii colective, tematice, locale, naţionale şi internaţionale, la bienale de desen şi de sculptură mică, Onisim Colta a devenit un nume cunoscut iubitorilor de artă din Spania, Portugalia, Polonia, Italia, Brazilia, Ungaria, Japonia, Cehia, lucrările artistului găsindu-se în colecţiile de stat din România, Polonia, Ungaria, Iugoslavia, Vatican şi în colecţii particulare din România, Franţa, Italia, Grecia, Germania, Olanda, Israel, SUA, Belgia, Elveţia, Japonia, Ungaria, Singapore, Slovacia. Expoziţiile sale personale au încântat estetic publicul cunoscător din Arad, Oradea, Târgu Mureş, Cluj, Baia Mare , Bistriţa dar şi din Atena (Grecia), Aachen, Menden şi Bielefeld (Germania), Budapesta, Pecs şi Gyula (Ungaria), Agadir (Maroc), i-au adus meritatele premii şi preţuirea criticilor care l-au apreciat în reviste şi l-au menţionat în lucrări de referinţă.
A absolvit Academia de Arte Vizuale “Ion Andreescu” din Cluj-Napoca, secția pictură, în 1976, în clasa prof. Paul Sima. În 2006 obține titlul Dr. în Arte Vizuale – Universitatea de Arte și Design, Cluj Napoca (Summa cum laude). Parcurge un stagiu de perfecționare profesională post-universitară, de cinci ani în cadrul Centrului Special de perfecționare profesională București pe linie de scenografie între anii 1978-1980 și respectiv între 1983-1985.
Membru al UAP din 1980; membru A.I.A.P. din 1995; Conf. univ. la Facultatea de Arte Vizuale Oradea în perioada 1998-2005. Președintele Filialei Arad a UAP, 1994-1998; Vicepreședinte al Filialei Arad a UAP din 1998; Redactor artistic la Revista “ARCA” din 2000.
Din 1976 lucrează, în baza unei repartiții ministeriale, ca scenograf la Teatrul de Stat din Arad montând până în prezent peste 70 de spectacole.
Din 2003 publică în paginile revistei ARCA, comentarii plastice, studii, însoțite de reproduceri, pe marginea operei unor artiști de seamă din peisajul plasticii românești contemporane ca Liviu Suhar, Zamfir Dumitrescu, Mihai Mănescu, Marin Gherasim, Constantin Flondor, Paul Gherasim sau Liviu Mocan.
Facebook Comments