Actorul Ion Dichiseanu a murit în după amiaza de joi, în jurul orei 15.00, la Spitalul Floreasca, unde era internat de câteva luni. Ion Dichiseanu avea 87 de ani și a ajuns în spital din cauza unei infecții cu o bacterie care i-a provocat o pneumonie bilaterală, scrie digi24.ro.
Ion Dichiseanu era internat de peste trei luni la Spitalul Floreasca din Capitală. Conform unor surse, avea o infecție cu o bacterie periculoasă.
Recent, fiica actorului, Ioana, a postat un mesaj pe rețelele sociale prin care le cere oamenilor să se roage pentru sănătatea tatălui ei.
„În fiecare zi sun, cred că bietul personal medical de acolo s-a săturat să îmi audă vocea, să spun că sunt eu și cum se mai simte tata”, scria fiica artistului.
Fiica artistului a spus recent la un post tv că erorile unor medici ar fi condus la înrăutățirea stării de sănătate a tatălui său.
„S-a dus să facă o radiografie, o simplă radiografie, pentru că i se părea că simte ceva la un plămân. Și i-am spus să merge să facem radiografia ca să se liniștească. Acolo ni s-a spus că e important să facă și un CT. CT-ul a fost interpretat nu foarte concludent, iar mai apoi să mergem la un mare profesor (…) aș vrea să nu las lucrurile așa”, declara Ioana Dichiseanu, la Antena 3.
Apoi, la o biopsie, o bacterie i-ar fi infectat plămânul.
Actorul a fost internat de urgență și la finele anului 2020. Suferea de insuficiență renală și respiratorie, iar atunci când au ajuns medicii de la Ambulanță avea saturația de oxigen foarte scăzută. Dichiseanu a fost testat pentru Covid, iar rezultatul a fost negativ.
Ion Dichiseanu avea 87 de ani, fiind un actor cu o bogată activitate teatrală şi cinematografică. S-a născut pe 20 octombrie 1933 în Adjud. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, Facultatea de Teatru din București în 1959. Este cunoscut datorită activității sale artistice în cadrul Teatrului Nottara, precum și pentru numeroasele roluri care l-au consacrat în cinematografie, teatru de televiziune și teatru radiofonic.
A murit actorul Ion Dichiseanu
Facebook Comments