Preotul pensionar Cornel Aldescu a trecut la viața cea veșnică, astăzi, 5 octombrie 2022, la vârsta de 73 de ani, transmite arhiepiscopiaaradului.ro.
Părintele Cornel Aldescu s-a născut la data de 26 ianuarie 1949 în judeţul Caraş Severin. A absolvit Institutul Teologic din Sibiu în anul 1973.
A slujit timp de 40 de ani și 3 luni în Parohia Cărbunari, județul Caraş-Severin.
S-a pensionat în anul 2014, după care și-a urmat cele două fete venind în Arad pentru a fi alături de ele. Din momentul pensionării până la sfârșitul vieții a fost îmbisericit și a slujit în biserica Parohiei Arad-Micălaca Veche I, din Municipiul Arad.
Trupul neînsuflețit al Părintelui Cornel Aldescu va fi depus în biserica Parohiei Arad-Micălaca Veche I, unde se vor săvârși slujbe de pomenire și prohodire.
Miercuri și Joi (5-6 octombrie), ora 19, se va săvârși slujba priveghiului.
Vineri, 7 octombrie, începând cu ora 10 se va săvârși Sfânta Liturghie iar de la ora 14, Slujba înmormântării.
Bunul Dumnezeu să îl ierte şi să îl odihnească în Împărăţia Sa cea cerească împreună cu aleşii Săi!
Veşnica lui pomenire din neam în neam!
A încetat din viață preotul pensionar Cornel Aldescu, care a slujit în biserica Parohiei Arad-Micălaca Veche I
Facebook Comments