A încercat să treacă prin vama Nădlac cu permis de conducere fals

by Cristian Dobre

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac – Nagylak au depistat un cetăţean român care conducea un autoturism folosind un permis de conducere fals.

 În data de 27.05.2019, în jurul orei 04.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac  – Nagylak, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră  cetăţeanul român T.I., în vârstă de 44 de ani, la volanul unui autoturism înmatriculat în Franţa.

La controlul specific, bărbatul a prezentat pe lângă  documentele de identitate şi un permis de conducere eliberat de autorităţile din Republica Moldova.

Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că documentul prezentat nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, acesta fiind fals.

Astfel, colegii noștri au efectuat cercetări suplimentare, ocazie cu care au constatat că bărbatul  nu  deţine permis de conducere eliberat de autorităţile Române.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracţiunilor  de  conducerea pe drumurile publice a  unui autovehicul fără a poseda  permis  de conducere  şi uz de fals, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

 

 

 

Facebook Comments