Colegiul Farmaciştilor din România anunţă că vaccinarea antigripală a început şi în farmaciile comunitare autorizate în acest sens de către Ministerul Sănătăţii în cadrul unui program pilot, scrie agerpres.ro.
„Necesitatea implementării acestui program pilot este justificată, în condiţiile în care ratele de acoperire vaccinală în România sunt în scădere, iar sezonul gripal 2022-2023 este mai sever comparativ cu ultimele două sezoane, motiv pentru care a şi fost instituită starea de alertă epidemiologică din cauza gripei”, se arată într-un comunicat al Colegiului Farmaciştilor din România transmis, marţi, AGERPRES.
Potrivit sursei citate, vaccinarea antigripală în farmacii se realizează de către farmaciştii care au absolvit cursuri de pregătire postuniversitară, organizate de universităţile de medicină şi farmacie din România în perioada noiembrie – decembrie 2022.
Lista farmaciilor, în continuă completare, unde se desfăşoară vaccinarea împotriva gripei sezoniere este publicată pe site-ul Ministerului Sănătăţii la rubrica Pacienti/Farmacii şi drogherii/tabel farmacii vaccinare (https://www.ms.ro/wp-content/uploads/2023/01/tabel-farmacii-vaccinare1.xlsx) şi pe site-ul Colegiului Farmaciştilor din România www.colegfarm.ro, precum şi pe site-ul www.serviciifarmaceutice.ro.
Vaccinarea antigripală se poate realiza, în prezent, în farmaciile autorizate din Bucureşti şi din 15 judeţe.
Persoanele care doresc să se vaccineze împotriva gripei sezoniere în farmaciile comunitare trebuie să consulte lista farmaciilor autorizate; să se programeze telefonic; să solicite recomandarea medicală de vaccinare antigripală fie medicului de familie, fie unui alt medic specialist, dacă în anii anteriori au fost cel puţin o dată vaccinaţi împotriva gripei sezoniere; să se prezinte la data programării cu recomandarea medicală în farmacia autorizată şi să achiziţioneze vaccinul antigripal în vederea administrării acestuia.
Vaccinul antigripal se va administra numai după efectuarea unei anamneze minimale de către farmacist, pentru identificarea unor eventuale contraindicaţii sau precauţii la vaccinare. Vaccinarea în farmacii nu se efectuează dacă persoana respectivă nu a mai fost vaccinată anterior antigripal şi nu prezintă o recomandare medicală în acest sens.
„Recomandăm tuturor, în special persoanelor aflate la risc, să aibă grijă de sănătatea lor şi să se protejeze în faţa gripei, în contextul creşterii explozive a cazurilor de gripă sezonieră. Farmaciştii sunt alături de oameni pentru a-i ajuta să depăşească cu bine această perioadă de alertă epidemiologică, când gripa sezonieră s-a suprapus peste alte viroze şi poate afecta starea de sănătate a populaţiei”, a declarat preşedintele Colegiului Farmaciştilor din România, Dumitru Lupuliasa, citat în comunicat.
Secretarul general al Colegiului Farmaciştilor din România, Florina Bonifate, a subliniat că „farmaciile care s-au înscris în programul pilot, autorizate să efectueze vaccinare antigripală, pun la dispoziţia pacienţilor toată infrastructura şi expertiza necesară pentru a veni în întâmpinarea celor care doresc să se vaccineze împotriva gripei sezoniere”.
„Înţelegem dificultatea perioadei pe care o traversăm şi credem că orice soluţie suplimentară care îi ajută pe oameni să se protejeze împotriva gripei prin vaccinare este mai mult decât binevenită în acest moment”, a adăugat Florina Bonifate.
A început vaccinarea antigripală în farmaciile comunitare autorizate
Facebook Comments