Podul istoric din centrul oraşului Lipova, închis traficului rutier în urmă cu 20 de ani din cauza degradărilor suferite, a intrat în reparaţii capitale, în urma unei finanţări de 13 milioane de lei primite de administraţia locală de la Guvern.
Podul metalic, construit în 1896, nu a beneficiat de reparaţii capitale niciodată, având loc doar lucrări de întreţinere. Aflat în stare avansată de degradare, cu găuri mari în asfalt şi trotuare prin care se vede râul Mureş, în ultimii ani nici pietonii nu mai aveau voie să circule pe pod.
În 2019, Primăria Lipova a obţinut fonduri pentru reparaţii la partea superioară, însă imediat ce lucrările au început s-a constatat că structura de rezistenţă este foarte afectată.
„A fost nevoie să refacem proiectul, pentru a include structura de rezistenţă. Pentru oraş, lucrarea este deosebit de importantă, podul fiind un simbol cu o valoare istorică mare. După ce lucrările vor fi încheiate, podul va rămâne exclusiv pietonal şi va deveni o atracţie turistică”, a declarat vineri, pentru AGERPRES, primarul oraşului Lipova, Florin Pera.
Podul metalic, lung de 144 de metri, este cea mai scurtă cale între centrul oraşului şi staţia CFR sau Mănăstirea Radna, cel mai important loc de pelerinaj catolic din vestul ţării. Chiar dacă oficial a fost închis şi pietonilor, din cauza riscurilor de accidentare, el a fost folosit până în ultimul moment de localnicii care voiau să evite un ocol până la podul rutier nou.
„Pe durata lucrărilor, facem apel la localnici şi vizitatori să respecte restricţia de a circula pe acest pod. Pentru a nu exista accidente, pietonii trebuie să folosească podul nou pentru a ajunge la Radna şi Şoimoş”, a spus primarul.
Contractul încheiat cu firma care execută reparaţiile prevede ca lucrările să fie finalizate în 12 luni.