A început postul Sfintei Mării, unul dintre cele mai importante din calendarul creștin. Se ține înaintea sărbătorii Adormirea Maicii Domnului și durează două săptămâni. Acest post începe de obicei pe 1 august şi are o durată de două săptămâni (1-15 august). Conform tradiției, în post oamenii trebuie să facă pace unii cu ceilalți, ca să le meargă bine tot anul.
Astfel, în următoarele 14 zile, credincioşii ţin al treilea mare post din an, după cel al Paştilor şi cel al Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel.
Adormirea Maicii Domnului sau ”Paştile verii“ reprezintă cea mai importantă sărbătoare închinată Sfintei Maria, iar pentru români este şi ocrotitoarea marinarilor, în mai multe oraşe fiind organizate procesiuni cu icoane şi pelerinaje.
”Acest post îi pregăteşte pe creştini pentru cele două mari praznice din luna august: Schimbarea la Faţă (6 august) şi Adormirea Maicii Domnului (15 august). Sărbătoarea este precedată de două săptămâni de post aspru, despre care în credinţa populară se spune că este rupt din Postul Mare.
Într-adevăr, atmosfera este una pascală, cu bucurie şi speranţă, în biserici citindu-se rugăciuni speciale şi cântându-se în ajun Prohodul, la fel ca şi în Vinerea Mare”, explică părintele Paul Tudorache, de la Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Călăraşi.
Cum se ține postul Adormirii Maicii Domnului
Tipicul cel mare și Învățătura pentru posturi din Ceaslovul Mare specifică în Postul Adormirii Maicii Domnului că luni, miercuri și vineri, până în jurul orei 15:00, nu se consumă niciun fel de aliment. Credincioșii trebuie să știe că după ora 15 au voie să mănânce doar hrană uscată, potrivit crestinortodox.ro.
Marțea și joia se consumă legume fierte, fără untdelemn, iar sâmbăta și duminica este dezlegare la untdelemn și vin. De sărbătoarea Schimbării la Față este dezlegare la pește, potrivit basilica.ro.
Vremea începe să se răcească
Tradiţia spune că de Sfânta Maria se culeg flori şi se pun la icoana Preacuratei, considerându-se că ele vor fi bune de leac. Gospodinele duc la biserică fructe pe care preoţii le slujesc şi apoi sunt date de pomană pentru sufletul adormiţilor.
Tradiţia spune că dacă de Sfânta Maria înfloresc trandafirii, va fi toamnă lungă. Ţăranii care aveau vii mari obişnuiau să tocmească paznici. Tot acum, bărbaţii schimbau pălăria cu căciula, deoarece vremea începe să se răcească.
Cei care mai erau văzuţi cu pălărie după 15 august erau ironizaţi. Se interzice scăldatul în apa râurilor spurcată de cerb şi dormitul pe prispă.
De pe 15 august se deschidea, în satul tradiţional, un important sezon al nunţilor, ce ţinea până la intrarea în postul Crăciunului. Tot în această perioadă se organizau târgurile de toamnă.