Părinții pot completa, începând de luni, cererile tip pentru înscrierea copiilor în învățământul primar. Procesul are loc în două etape: 29 februarie – 18 martie și 30 martie – 8 aprilie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice.
Cererile pot fi completate online sau la unitatea de învățământ la care părinții solicită înscrierea copiilor, iar validarea se va face la școala respectivă zilnic, în intervalul orar 8,00 — 20,00 (de luni până vineri) și sâmbăta de la 9,00 la 13,00.
Procesarea de către Comisia națională de înscriere a copiilor în învățământul primar a cererilor tip cu ajutorul aplicației informatice și repartizarea la școala de circumscripție a celor ai căror părinți au solicitat acest lucru în cerere se vor face pentru prima etapă de înscriere până pe 21 martie.
Între 22 și 24 martie va avea loc procesarea la nivelul unităților de învățământ, pe baza informațiilor din cererile tip de înscriere și din documentele depuse de părinți, a cererilor părinților care solicită înscrierea la o altă școală decât cea de circumscripție, pe locurile rămase libere.
Tot în această perioadă se vor face admiterea sau respingerea cererilor la nivelul Comisiei de înscriere din unitățile de învățământ, prin aplicarea criteriilor generale și specifice de departajare și validarea de către consiliul de administrație al școlii a listei candidaților admiși în această etapă.
Între 25 și 26 martie se vor afișa în unitățile de învățământ și pe site-ul Inspectoratului Școlar numele candidaților înmatriculați, numărul de locuri rămase libere și lista copiilor neînscriși după prima etapă.
Pe 29 martie se vor afișa la unitățile de învățământ și pe site-ul Inspectoratului Școlar procedurile specifice de repartizare a copiilor pe locurile disponibile.
Între 30 martie și 8 aprilie se vor depune cererile-tip de înscriere la secretariatul unității de învățământ aflate pe prima poziție dintre cele trei opțiuni exprimate pentru etapa a doua de către părinții copiilor care nu au fost cuprinși în nicio instituție școlară în etapa anterioară sau care nu au participat la prima etapă. Tot atunci vor fi validate cererile tip de înscriere la unitatea de învățământ aflată pe prima poziție în opțiunile privind înscrierea copiilor.
Pe dat de 15 aprilie se vor afișa la fiecare școală listele finale ale copiilor înscriși în clasa pregătitoare, iar între 18 aprilie — 22 aprilie se vor face centralizarea și soluționarea de către Inspectoratul Școlar a cererilor părinților copiilor care nu au fost încă înscriși la vreo unitate de învățământ.
Copiii care împlinesc vârsta de 7 ani până la data de 31 august 2016 inclusiv, care nu au fost înscriși în învățământul primar în anul școlar 2015-2016 și ai căror părinți solicită înscrierea direct în clasa I pot fi înmatriculați, doar pentru anul școlar 2016-2017, în clasele I deja existente, pe locurile disponibile, conform unei proceduri publicate pe site-ul Ministerului Educației.
Potrivit precizărilor privind stabilirea locurilor disponibile la clasa I, dacă numărul de elevi existenți în clasa pregătitoare în anul școlar 2015-2016 este mai mare sau egal cu 25, atunci nu există locuri disponibile. Însă, dacă sunt mai puțini de 25 numărul de locuri disponibile se calculează ca diferență între 25 și numărul de elevi existenți în clasă în anul școlar 2016-2017.
Depunerea solicitărilor de înscriere în clasa I se face direct la unitatea de învățământ, neexistând posibilitatea completării online. În solicitările părinților/ tutorilor/reprezentanților legali se va menționa cauza amânării înscrierii în învățământul primar.
Părintele poate depune o singură solicitare, fie la școala de circumscripție, fie la o altă școală din lista unităților de învățământ cu locuri disponibile. Solicitările vor fi verificate și centralizate de unitățile de învățământ și transmise inspectoratelor școlare spre avizare.
În situația în care într-o unitate de învățământ numărul cererilor este mai mare decât numărul locurilor disponibile, înscrierea în clasa I se va face în perioada 11 martie — 16 martie 2016, conform unei proceduri specifice elaborate de inspectoratul școlar, pe baza criteriilor generale și a celor specifice de departajare, în limita locurilor disponibile, având prioritate criteriul apartenenței la circumscripția școlară.
Sursa: agerpres.ro