„Cea mai mare investiţie de până acum derulată în centrul oraşului!”. Astfel a catalogat primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă investiţia de peste 50 milioane de euro ce va schimba total zona centrală a oraşului. În cadrul conferinţei de presă susţinută vineri, 3 mai 2019, edilul Gheorghe Falcă şi viceprimarul Călin Bibarţ au prezentat stadiul investiţiilor care sunt programate să se deruleze în următorii 3 ani în centrul oraşului.
Startul modernizării a fost dat de Compania de Apă care a început lucrările de Reabilitare a reţelei de canalizare de pe Bulevardul Revoluţiei.
„Vorbim despre un proiect în valoare de 2,3 milioane euro care-şi propune să înlocuiască vechea canalizarea realizată acum 110 ani. Investiţia va spori confortul cetăţenilor din zonă”, a declarat primarul Gheorghe Falcă.
Tot anul acesta se vor înlocui şi conductele de apă din zona centrală în urma unei investiţii în valoare de 4,2 milioane de euro. Cu toate că cele două proiecte ale Companiei de Apă ar trebui să se încheie abia în 2020, constructorul va depune eforturi considerabile pentru încheierea lor în acest an.
„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat şi încercăm să îl diminuăm pe cât posibil lucrând etapizat, pe sectoare de drum cuprinse între străzile perpendiculare pe bulevard.”, a completat viceprimarul municipiului Arad, Călin Bibarţ.
Odată încheiată investiţia Companiei de Apă, municipalitatea va putea demara proiectul de reconfigurare a Bulevardului Revoluţiei. În valoare de 8 milioane de euro, proiectul are în vedere: reconfigurarea benzilor de transport, a locurilor de parcare şi a zonei pietonale, amenajarea pistei de biciclete şi amplasarea staţiilor de închiriere biciclete, redimensionarea şi realizarea trotuarelor şi a bordurilor cu un pavaj din piatră naturală, refacerea alveolelor pentru copacii din trotuar, stălpii de iluminat existenţi se vor păstra şi se va analiza posibilitatea de suplimentare a acestora. De asemenea se va reface canalizarea pluvială şi menajeră, se va pune în valoare punctul de colectare a apelor menajere Shone de la intersecţia Bulevardului Revoluţiei cu strada Cloşca, se va amplasa mobilier stradal, se va revizui instalaţia de irigat, se va amenaja spaţiu verde şi se vor amplasa toalete publice automate.
Până atunci însă, în vara acestui an, municipalitatea va demara lucrările de reabilitare a reţelei de transport şi distribuţie a energiei termice de pe Bulevardul General Dragalina. Investiţia presupune înlocuirea parţială a magistralei termice pe o lungime de 4.3 km.
„Acesta este motivul pentru care nu am reabilitat acest bulevard. Îi anunţăm încă de pe acum pe şoferi că vor fi zile când traficul rutier va fi restricţionat complet pe Dragalina”, a explicat edilul Gheorghe Falcă.
În ceea ce priveşte stadiul reabilitării clădirilor din zona centrală, primarul a punctat:
„La Colegiul Economic, aşa cum ştiţi, lucrările sunt în desfăşurare. Vorbim despre o investiţie în valoare de 3,4 milioane euro. Anul acesta începem reabilitarea de 3,2 milioane euro a Colegiului Elena Ghiba Birta. În ceea ce priveşte, Teatrul Clasic suntem în perioada de evaluare a ofertelor, în toamnă sperăm să avem constructor. Vorbim despre o investiţie de 3,1 milioane euro. Au început lucrările şi la clădirea situată pe Bulevardul Revoluţiei nr. 82, la clădirea situată pe acelaşi bulevard, dar la numărul 50, până în 15 mai depunem documentaţia în vederea obţinerii autorizaţiei de construire”.
Mai mult decât atât în cazul imobilelor situate pe străzile Mărăşeşti nr.10 şi Ciocârliei nr. 1, până în 11 mai se finalizează evaluarea lucrărilor şi discuţiile cu locatarii, iar în aceste condiţii lucrările ar putea începe până în 14 mai. Imobilul situat pe strada Gheorghe Bariţiu nr.24 şi cel de pe strada Ştefan Cicio Pop nr. 9 vor intra şi ele în lucru până în 17 mai.
În ceea ce priveşte Piaţa Avram Iancu, edilul Gheorghe Falcă a estimat că lucrările ar putea începe în vara anului viitor. Investiţia în valoare de aproximativ 20 milioane de euro presupune amenajarea unei parcări subterane şi transformarea zonei într-o piaţă pietonală.
„Estimăm că odată cu aceste investiţii care însumate depăşesc 50 milioane de euro, Aradul va cunoaşte o modernizare profundă a zonei centrale. Faţă de 2004 când 50% din infrastructură nu exista, 35% era degradată şi numai 15 procente era bună, în 2022 Aradul va avea o infrastructură nouă în proporţie de 80-90%, va avea o imagine publică centrală şi periferică corectă, un flux de trafic corect şi un transport public modern. Este cea mai mare investiţie derulată până acum în zona centrală a Aradului.”, a subliniat primarul Gheorghe Falcă.