Polițiștii Secției 2 Micălaca au emis, în seara zilei de 14 iunie a.c., un ordin de protecție provizoriu pe numele unui bărbat de 47 de ani, din județul Vaslui, care și-a agresat verbal și fizic concubina, în imobilul în care locuiesc amândoi în chirie, pe raza municipiului. Bărbatul a fost evacuat din locuință, fiindu-i interzisă apropierea la mai puțin de 200 de metri de victimă și contactarea acesteia prin orice mijloace. Polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.
În aceeași noapte, bărbatul s-a întors la locuința comună, prezența polițiștilor fiind solicitată de femeia de 42 de ani. Bărbatului i-a fost întocmit un nou dosar de cercetare penală, pentru încălcarea ordinului de protecție provizoriu.