Regizoarea Carmen Lidia Vidu, distinsă în anul 2015 cu premiul Gopo pentru cel mai bun scurtmetraj documentar pentru filmul ei de debut: „O scurtă istorie Astra Film”, a lansat pe 1 ianuarie scurtmetrajul „Arad. Jurnalul meu virtual”. Scurtmetrajul poate fi vizionat pe pagina oficială de Facebook a regizoarei: https://www.facebook.com/SufletelulIustinei.
„Cadoul meu de An Nou și de ziua mea de naștere e declarația de dragoste pe care am făcut-o parinților mei şi orașului meu în scurtmetrajul <Arad. Jurnalul meu virtual>. Îmi iubesc familia, orașul, vecinii, teatrul, ștrandul, târgul de vechituri, langoșii si multe nimicuri care mi-au facut copilaria să pară cu un pas în realitate și cu unul în fantezie. La mulți ani tuturor! Bucurați-vă de Noul An!” – este mesajul regizoarei Carmen Lidia Vidu la intrarea în 2016.
„Arad. Jurnalul meu virtual” este al doilea scurtmetraj documentar semnat de Carmen Lidia Vidu, distinsă în anul 2015 cu premiul Gopo pentru cel mai bun scurtmetraj documentar, pentru filmul ei de debut: „O scurtă istorie Astra Film”. În filmul „Arad. Jurnalul meu virtual”, Carmen Lidia Vidu își face și debutul ca actriță, jucându-și propriul rol.
Fimul „Arad. Jurnalul meu virtual” a debutat cu un premiu la festivalurile internaționale, obținând, în septembrie 2015, „Premiul Special al Juriului” la Indian Cine Film Festival 2015. În luna noiembrie, scurtmetrajul a câștigat și o mențiune la 4th Delhi Shorts International Film Festival-15.