Din cercetările efectuate de polițiști, s-a stabilit că, în seara zilei de 24 octombrie a.c., în jurul orei 20,20, o autoutilitară care se deplasa pe D.N. 76, spre județul Hunedoara, a accidentat mortal o femeie de 43 de ani, din Vața de Jos, după care și-ar fi continuat deplasarea.
În urma investigațiilor efectuate, vehiculul a fost depistat pe raza localității Sânmartin, din județul Bihor, conducătorul acestuia fiind o femeie de 34 de ani, din județul Bihor.
Persoana în cauză a fost condusă la audieri, urmând a fi reținută pentru 24 de ore, pentru ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului, fără încuviințarea organelor de cercetare.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cauzelor care au dus la producerea accidentului.
Facebook Comments