A fost weekend de sărbătoare la Vladimirescu, cu ocazia Zilelor Comunei. Administrația locală a pregătit, ca de obicei, muzică diversă și delicatese culinare pe toate gusturile, dar au fost și alte surprize în Piața Bisericii. În special pentru cei mici, care s-au putut juca la tobogane și s-au putut poza cu diferite personaje dragi din desene animate. Astfel, sâmbătă au urcat pe scenă Natalia Aleksandrova, Ana Kiss, Amalia Paven și Mădălina Boroneanț, iar seara s-a încheiat cu recitalurile Addei și a lui Vali Vijelie. A doua zi, duminică, a fost dedicată muzicii populare, iar Tania Tămaș, Andreas Stoica, Patricia Petri, Andreea Cuc, Ansamblul Folcloric Florile Mureșului, împreună cu soliștii Darius Cristea, Andrei Gurău, Diana Giorgiana Mihuț, Răzvan Nuțiu, Marinela Racz, Răzvan Sculici, Formația Rapsodia împreună cu soliștii Daniela Han, Vlad Șerban, Voichița Suba, Alex Pop Zărăndean, Mioara Velicu și Cornelia și Lupu Rednic au încântat asistența. Per total, a fost o atmosferă frumoasă și un nou prilej de bucurie și socializare pentru cetățenii comunei Vladimirescu.
„Aceasta este a 17-a ediție a Zilelor Comunei Vladimirescu, care coincide cu Sfintele Rusalii, pentru că așa considerăm noi, că trebuie să ne bucurăm odată cu o sărbătoare creștină, fiind o comună creștină. Avem diverși invitați, capul de afiș al primei zile este Vali Vijelie, iar a doua seară se încheie cu recitalul lui Cornelia și Lupu Rednic. Credem noi că am oferit cetățenilor muzică pe toate gusturile și am văzut că toată lumea se simte bine și în acest an. În această vară vor continua evenimentele muzicale, pentru că la începutul lunii august avem Folk la Cetate, ediția a patra, cu cap de afiș Mircea Baniciu, apoi în ultimul weekend din august ne-am obișnuit deja de trei ani să le oferim oamenilor din comună un Picnic Festival, cu trei seri frumoase, de socializare, muzică bună, alt tip de muzică decât la Zilele Comunei, pentru ca la început de septembrie să avem și Zilele satelor Horia și apoi Mândruloc și Cicir. De asemenea, vom avea în toamnă și iarnă alte evenimente culturale și artistice pe care le vom anunța la momentul potrivit”, ne-a declarat primarul Mihai Mag.