UTA a scumpit nepermis de mult abonamentele pe care le va pune în vânzare începând cu data de 1 iunie, în cazul suporterilor fideli, respectiv 17 iunie în cazul celor care nu-și rezervaseră un loc pentru tot campionatul precedent. O mărire de preț nejustificată, atâta timp cât echipa nu a performat față de primul sezon de la revenirea în Liga 1, ba din contră! Iar când arădenii se confruntă și ei cu criza financiară din acest an, datorată exploziei de prețuri, să vii sa majorezi extrem de mult prețul la abonamente, adică exact pentru cei mai fideli suporteri, trebuie să ai mult tupeu. Alexandru Meszar, conducătorul de facto al clubului, justifica prețurile majorate la abonamente pe motiv că „toate s-au cam scumpit”, doar că i-am spune noi că salariile stau pe loc, ceea ce probabil nu îl interesează. Iar UTA operează prețuri la abonamente duble față de campioana CFR Cluj, ceea ce raportat la preț-calitate, UTA nu se poate apropia deocamdată de nivelul formației din Gruia. Să nu uităm nici de perioada pandemiei, când utiștii au luat abonamente și nu au văzut nici un meci, motiv pentru care cei din conducerea clubului puteau face un gest de recunoștință, adică să ieftinească prețurile, nu să le majoreze nejustificat. Dar nu poți cere de unde nu-i!
Prețurile abonamentelor de la tribuna VIP de două, respectiv patru ori mai scumpe!
În fine, gruparea din Calea Aurel Vlaicu a stabilit și prețul biletelor, ce va rămâne neschimbat față de sezonul trecut, cu mențiunea că la meciurile mai puțin importante s-au vândut și tichete ceva mai ieftine. De asemenea, în oferta clubului au apărut și ofertele de abonamente pentru scaunele VIP, de interior (mai ieftine) și de exterior (la preț dublu). Până la urmă, acestea pur și simplu au explodat, atâta timp cât prețul lor unitar era de 2000 de lei în sezonul trecut, iar acum sunt de 4000 (în interior), respectiv 8000 de lei afară.
Dar iată cum sună anunțul complet al clubului UTA legat de abonamentele și biletele pentru meciurile de acasă în stagiunea 2022-2023.
”UTA anunță campania de reînnoire a abonamentelor pentru sezonul competițional 2022/2023.
Perioada de reînnoire la Arena ”Francisc Neuman” va începe miercuri, 1 iunie. Programul complet al primei săptămâni:
Miercuri (1 iunie): 09:00-13:00 și 14:00-18:00
Joi (2 iunie): 11:00-14:00 și 15:00-18:00
Vineri (3 iunie): 11:00-14:00 și 15:00-18:00
Perioada de reînnoiere va continua până pe 17 iunie. Abonamentele care nu vor fi reînnoite în perioada menționată(1 iunie-17 iunie) vor fi scoase la vânzare în perioada 27 iunie-8 iulie.
Documente necesare, pentru reînnoire și abonamente noi:
Pentru abonații din sezonul 2021/2022: card de abonat, carte de identitate sau pașaport, certificat de naștere pentru reducerea de 50% care se aplică minorilor.
Pentru abonații noi: carte de identitate sau pașaport, certificat de naștere pentru reducerea de 50% care se aplică minorilor.
Prețurile abonamentelor, duble față de campioana CFR Cluj!
Prețurile abonamentelor
Peluza ”Iosif Petschovszky” 400 RON
Tribuna II ”Ladislau Brosovszky” 600 RON
Tribuna I ”Coco Dumitrescu” 800 RON
Area VIP reamenajată cu scaun exterior 8000 RON
Area VIP reamenajată cu scaun interior 4000 RON
Area VIP reamenajată cu scaun interior 4000 RON
Reducere de 10% pentru posesorii de abonament din sezonul 2021/2022, ceea ce însemană prețuri de 360 de lei la peluză, 540 de lei la tribuna a II-a, respectiv 720 de lei la tribuna I.
Bilete (preț identic sezon 2021-2022)
Peluza ”Iosif Petschovszky” 30 RON
Tribuna II ”Ladislau Brosovszky” 45 RON
Tribuna I ”Coco Dumitrescu” 60 RON
Prețul biletelor VIP variază în funcție de disponibilitate și adversar
Beneficii abonați:
Acces asigurat la toate meciurile sezonului 2022/2023, inclusiv derby-uri(excepție Cupa României)
Locul ales asigurat la toate meciurile
Avantaj financiar: 8 meciuri gratuite pentru abonații care reînnoiesc, 7 meciuri gratuite pentru abonații noi
Posibilitate de a păstra locul în tribună și pentru sezoanele viitoare
La toate tipurile de abonamente, copiii între 4 și 13 ani au reducere de 50%. Abonamentele noi vor fi puse în vânzare din 27 iunie.