A apărut Catalogul colecției de carte ”Vasile Goldiș” de la Arad

by Dana B.

A apărut Catalogul colecției de carte «Vasile Goldiș» de la Arad, – o lucrare editată de Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol”, cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale.

Lucrarea este un catalog omagial, bibliografic, închinat memoriei omului politic și de cultură arădean Vasile Goldiș, dar  și luptătorilor pentru Marea Unire din întreagă Românie. Volumul a prelucrat peste 250 de titluri de cărți din donația „Vasile Goldiș”, destinată Bibliotecii Municipale, azi Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol“. Cărțile fac parte din colecția personală a marelui patriot arădean. Donația include tipărituri în limbile: română, latină, franceză, germană, maghiară, italiană. Lucrarea se adresează, în primul rând, cercetătorilor și istoricilor care își doresc să cunoască prețioasa colecție goldișană, în ea reflectându-se diversitatea preocupărilor istoricului arădean precum și indicii clare ale formării intelectuale a istoricului. Catalogul de față este însă și un ghid potrivit curiozitatății cititorului obișnuit, care nu-și propune să se adâncească  în studiu, dar dorește să afle componența donației lui Goldiș. Colecția din catalog este prețioasă prin diversitatea domeniilor din care provine, dar adevărata ei valoare constă în autografele, dedicațiile și cuvintele unor personalități ale vremii, rămase însemnate pe filele cărților. Semnul distinct al colecției lui Goldiș este ștampila cu următorul conținut: „Donația Vasile Goldiș 1934”.

Pedagog, publicist, om politic și membru de onoare al Academiei Române, Vasile Goldiș a fost deputat național în Dieta ungară, mai apoi director al noii foi locale „Românul”, redactorul și rostitorul cuvântării solemne cu privire la Unirea Transilvaniei cu România, din 1 Decembrie 1918, la Adunarea Națională de la Alba Iulia. Catalogul a fost prelucrat de Lucia Bibarț, consiliată îndeaproape de colegii Ligia Margea, Adriana Czibula și Gabriel Constantinescu. El va fi lansat vineri, 14 decembrie 2018, la ora 12.00, în  Sala „Astra” a Bibliotecii Județene „Alexandru D. Xenopol”.

 

Facebook Comments