Emoție și cuvânt: Cenaclul ,,Luceafărul arădean” a ajuns la ceas aniversar!

by Sorin Haut

Aflat la borna 60 de ani ca activitate neîntreruptă, cenaclul ,,Luceafărul arădean” a fost și este casă a cuvântului arădean. Din rândurile cenacliștilor s-au evidențiat scriitori și oameni de artă ce și-au lăsat semnificativ amprenta asupra culturii urbei noastre: Gligor Sava (fondator al cenaclului, alături de poetul Vladimir Belity), Francisc Munteanu, Cornel Marandiuc, Nicolae Nicoară-Horia, Ovidiu Balint, Domnica Pop, Horia Simon, Constantin Dehelean, Dan Lăzărescu, Maria Aiftincăi, Petre Don și mulți alții.

,,Mă bucur să pot continua munca domnului Vladimir Belity, care, cu perseverență, abnegație și diplomație, a condus destinele acestui grup literar timp de 60 de ani”, a declarat Cristian Mladin, președintele cenaclului. Ședințele au o frecvență bilunară, desfășurându-se la Biblioteca Județeană ,,A. D. Xenopol” Arad, strada Gheorghe Popa de Teiuș nr 2-4, în sala Astra, duminica de la ora 11:00. Sunt așteptați cu drag toți iubitorii de literatură. Să fie Artă!

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate