Zeljko Kopic (47 de ani), antrenorul de la Dinamo, a susținut astăzi conferința de presă premergătoare meciului cu UTA, care se va juca sâmbătă, 2 noiembrie, de la 21, în runda cu numărul 15 din Superliga. Tehnicianul croat se așteaptă la un meci foarte greu în fața lui Mircea Rednic, chiar dacă în sezonul trecut l-a învins de două ori în meciurile directe de la București. Kopic este în continuare suspendat, iar pe banca „câinilor” va sta din nou Florentin Petre, la fel ca și cu FCSB, în Cupă.
„Trebuie să muncim în continuare, încă suntem pe o poziție stabilă în campionat. Avem aspirații înalte. Înțeleg nemulțumirea suporterilor, așteptările sunt mari, dar jucătorii încă mai trebuie să se adapteze. Nu trebuie să lăsam adversarul să joace, vreau să jucăm ceea ce știm, nu după adversar, avem nevoie să îmbunătățim jocul. Nu pot să vorbesc despre trecutul domnului Rednic la Dinamo. Sezonul trecut i-am bătut de două ori. Este foarte greu să câștigi împotriva lui, de asta trebuie să fim foarte determinați, să dăm totul pe teren. O să fim foarte motivați. Nu am avut foarte mult timp să ne recuperăm după ultimul meci, dar jucătorii trebuie să fie pregătiți, vrem să luăm cele trei puncte.
Câțiva dintre jucători sunt obosiți, au jucat multe minute în acest sezon, Selmani este printre ei. Am avut și probleme de lot, am fost nevoiți să facem schimbări. Trebuie să protejăm jucătorii pe cât de mult putem. Nu este bine dacă ne gândim la rezultate, dar eu vreau să am toți jucătorii sănătoși. Doar Milanov are probleme, vom vedea dacă va putea să joace”, a spus Kopic la conferința premergătoare meciului cu UTA.
Meciul va fi arbitrat de craioveanul George Găman, ajutat la cele două margini de Marica Mihai Marius și Popescu Adrian. Arbitru VAR va fi Popa Cătălin, iar cel AVAR va fi Marcel Bîrsan.
Golgheterul lui Dinamo, Astrit Selmani, este determinat să își conducă echipa spre o victorie esențială în lupta pentru play-off, mai ales că UTA este o contracandidată:
Selmani îi amenință pe arădeni: „Acum putem ieși mai motivați și înfometați”
„Da, desigur, o mare dezamăgire că am pierdut cu FCSB. Dar acum trebuie să ne concentrăm pe campionat. Avem un meci foarte, foarte important acasă, așa că trebuie să le arătăm fanilor, nouă înșine și tuturor că putem reveni. Este foarte important pentru echipă. După meci, ești dezamăgit, nervos, frustrat.
Dar ieri, și la antrenament, știm cu toții ce trebuie să facem. Fotbalul trece repede, trebuie să te concentrezi pe următorul meci. Asta e partea bună a fotbalului, pentru că ai mereu următorul meci pe care te poți concentra. Așa că avem noroc că avem doar două zile, ne putem concentra mental doar pe meciul următor. Prefer asta decât să stăm o săptămână așteptând următorul meci. Acum putem ieși mai motivați și înfometați.
Nu avem nimic altceva de făcut decât să continuăm. În fiecare meci învățăm ceva nou. La acest meci vedem ce trebuie și ce nu trebuie să facem. Știm că suntem o echipă puternică și trebuie doar să ne concentrăm pe noi înșine. Trebuie să ieșim sâmbătă și să le arătăm celor de la UTA că suntem pregătiți!”
(foto: Dinamo București, facebook)