Unu din cinci plătitori de taxe şi impozite locale din municipiul Arad are datorii la buget, care însumează 45.174.084 de lei, în timp ce alte 13 milioane de lei au fost recuperate pe parcursul anului prin executări silite.
Conform datelor obţinute de AGERPRES de la Primăria Arad, în municipiu există 121.199 de plătitori de taxe şi impozite locale, din care 109.268 sunt persoane fizice şi 11.931 sunt persoane juridice. În total, 22.155 de contribuabili (18,28%) cumulează datorii la bugetul local.
Defalcat, numărul persoanelor fizice cu datorii este de 20.366, cumulând 31.486.200 lei, în timp ce numărul firmelor cu datorii este de 1.789, cumulând restanţe de 13.687.884 lei. Cea mai mare restanţă a unei firme din municipiu a ajuns la 2.519.899 lei, în timp ce în cazul persoanelor fizice este de 121.485 lei.
De la începutul anului, Primăria Arad a recuperat, prin executări silite, 13.192.517 lei.
Primăria a precizat că toţi datornicii au fost somaţi, urmând să se continue procedurile de executare silită – popriri, sechestre, valorificări.
Până în acest moment, din taxele şi impozitele locale a fost colectată suma de 174.287.692 de lei, majoritatea plăţilor fiind făcute la ghişeu, în timp ce online s-au plătit aproximativ 26 de milioane de lei.
Comparativ cu situaţia din aceeaşi perioadă a anului trecut, numărul contribuabililor cu datorii a scăzut, însă valoarea datoriei a crescut. Astfel, la finalul lunii octombrie 2023 erau înregistraţi 27.637 de datornici (22% din total), iar restanţele erau de aproximativ 42 de milioane de lei.
Facebook Comments
previous post