Sala Sporturilor din Kanjiza (Voivodina, Serbia) a fost în weekendul trecut gazda turneului internațional de lupte „Memorialul Csaba Ferenc”, cu participarea unor sportivi din 15 țări. Clubul Sportiv Școlar ”Gloria” Arad a deplasat doi sportivi la această competiție puternică, Ionatan Petrovici reușind să își surclaseze cei patru adversari care au obținut un singur punct contra lui și să devină campionul categoriei U15, 68 kilograme.
David Szucs, campion al României în urmă cu două săptămâni la categoria U10, a pierdut la tuș în recalificări, după ce a condus cu 4-0 în cadrul categoriei U13, 55 kilograme. Sportivii sunt pregătiți de profesorii Răzvan Codrean, Ovidiu Burghelea și Ioan Coste, dar și de voluntarii din cadrul secțieide lupte, Silviu Stoica și Ștefan Petrovici.