(VIDEO) Se construiește un nou pod peste Mureș, în cadrul proiectului de modernizare a căii ferate Arad-Timișoara

by Adrian Pavel

În cadrul modernizării liniilor dintre stațiile Ronaț Triaj și Arad, s-au proiectat o serie de pasaje, podețe și poduri. Astfel, la km. 2+610, conform proiectului, au început lucrările pentru construire a noului pod peste Mureș, la o distanță de aproximativ 1,3 km față de podul existent.
Podul este alcătuit dintr-o deschidere de 180 m, tip arc metalic cu cale jos cu cuvă de piatră spartă și 9 deschideri de 50 m, tip grinzi cu zăbrele cu cuvă de piatră spartă, iar infrastructura acestuia va fi alcătuită din 2 culee și 9 pile.
Lucrările din momentul de față se desfășoară astfel:
-Culeea 1 – s-au forat pilonii, s-a turnat egalizarea, urmând montarea armăturii pentru fundația la prima culee;
-Pila 1 – s-au forat pilonii, au fost livrate și sunt în curs de pregatire carcasele de armătură pentru pilele 1-6, urmând excavațiile pentru turnarea betonului.
În vecinătatea podului de peste Mureș, se lucrează la podețul de la km 1+908, unde s-a turnat fundația, s-a instalat armătura, iar în momentul de față se finalizează cofragul pe partea stângă.
În continuitatea podețului se execută lucrări la terasamentul căii ferate.

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate