Vine și prima victorie la Arad?! UTA are moral bun cu Petrolul: „Vrem să avem continuitate în rezultate”

by Dana B.

„Marți am avut intervenția, joi am ieșit din spital. Cu jumate de gură, doctorul m-a lăsat să stau pe bancă la Cluj, acum, nu știu ce o să fac, mă decid înainte de meci. Analizele de ieri mi-au ieșit bine, rămâne la latitudinea mea dacă voi sta pe bancă cu Petrolul”, a susținut Rednic, astăzi, la conferința de presă de dinaintea meciului de vineri, ora 18, cu Petrolul Ploiești, contând pentru etapa a 12-a a SuperLigii. Se anunță un duel foarte interesant, între revelația de până acum a turului, echipa oaspete abordând meciul de pe locul 4, cu 18 puncte, în vreme ce arădenii au obținut în fieful CFR-ului abia a doua victorie stagională și încă nu au victorie acasă, unde însă nici nu au pierdut. Cu șase egaluri din tot atâtea meciuri pe Arena Francisc Neuman și pe locul 11, cu 12 puncte în clasamentul din SuperLiga, UTA încearcă să își facă suporterii fericiți și pe teren propriu, în această ediție de campionat. Rednic a prefațat duelul cu „lupii galbeni”, inclusiv cu problemele de lot:

„Iliev și Tsouka sunt în continuare accidentați, Imoh simte încă durere în genunchi, a făcut RMN și doctorul se va pronunța dacă îl putem include sau nu în lot. În rest, toată lumea este aptă și pregătită pentru un meci bun. Întâlnim o echipă Petrolul pe val, care și-a găsit un nucleu de jucători potriviți, au omogenitate și văd că dau goluri pe final, ceea ce înseamnă că stau bine din punct de vedere fizic. Sunt periculoși la fazele fixe. Am înțeles că au ceva probleme,nu știu dacă  sunt sau nu adevărate, dar cu siguranță jucătorii sunt preocupați să joace bine pentru viitorul lor. Știu care e atmosfera la ei, am antrenat acolo. Pe noi ne interesează să câștigăm primul meci acasă, mai ales că venim după victoria de la Cluj și vrem să avem continuitate în rezultate.”

Revine Mladinovici, un arbitru cu probleme în start de sezon

În ceea ce privește arbitrul, revine Mladinovici! Mircea Rednic debuta pe banca UTA-ei pe 27 aprilie 2023, în semifinala de Cupă, de la Cluj, pierdută cu 0-1 în fața Universității, după mari probleme de arbitraj. La centru era Horia Mladinovici, care a greșit după sugestiile din Camera VAR de la Istvan Kovacs și a luat două decizii decisive pentru soarta disputei. Virgiliu Postolachi a marcat pentru arădeni în minutul 15, dar reușita a fost anulată pentru un fault imaginar asupra lui Miron, iar apoi Dan Nistor a înscris unicul gol al disputei dintr-un penalty inventat și contestat de arădeni, în minutul 34.

Același Mladinovici a ieșit negativ la rampă în prima sa apariție de la Arad din acest sezon, când din postura de arbitru de rezervă, bucureșteanul a intrat pur și simplu pe teren după ce Sebastian Colțescu validase golul de 2-1 cu Rapid, al lui Omondi, și l-a trimis la monitorul VAR, pe motiv că acesta nu ar fi auzit în cască indicațiile. Totul în contradicție cu regulamentul, care spune că dacă un gol este validat și se fluieră reluarea jocului de la mijlocul terenului, nu se mai poate reveni cu altă decizie. Iar UTA pierde practic două puncte mari în start de sezon.

Așadar, un arbitru cu probleme, deși au fost și meciuri cu cinci victorii la rând pentru UTA cu el la centru și la un moment dat se spunea chiar că e un arbitru cu noroc pentru arădeni. Mâine, Mladinovici va fi ajutat de asistenții Ferencz Tunyogi (Zalău) și Cosmin Bojan (Târgu Mureș), cu sătmăreanul Florin Mazilu  rezervă/ În camera VAR se vor afla Iulian Dima (București) și Sorin Vădana (Cluj).

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate