În premieră, Rednic este antrenorul etapei din SuperLiga! Utiștii Omondi și Costache sunt în primul „11”

by Dana B.

Liga Profesionistă de Fotbal prezintă la finalul fiecărei runde cel mai bun unsprezece. După multe etape de secetă, UTA e protagonistă în echipa etapei din SuperLiga, cu trei reprezentanți! În primul rand, remarcăm nominalizarea în sfârșit a antrenorului Mircea Rednic, care deși a avut noi probleme la inimă și a stat câteva zile în spital, a pregătit excelent meciul cu CFR Cluj.

Rednic nu a stat pe bancă la meciul din Gruia, dar l-a surprins pe Dan Petrescu și își merită pe deplin titulatura de antrenorul etapei. De asemenea, Eric Omondi, cu două asissturi și un gol și Valentin Costsche, cu pasă decisivă și gol, fac parte din primul 11 al rundei.

Iată cum arată echipa ideală a etapei a 11-a și completările celor de la LPF pentru fiecare protagonist:

PORTAR

Ştefan Târnovanu (FCSB) – Cinci intervenţii dintre care trei incluse în categroia ,,supersave-uri”. A fost declarat ,,Jucătorul meciului” pentru a patra oară în ultimele şase deplasări ale roş-albaştrilor la Sf. Gheorghe.

FUNDAŞI

Ricardinho Miranda (Petrolul Ploiești) – A marcat şi a deschis drumul prahovenilor spre o victorie categorică, în urma căreia ploieştenii şi-au consolidat locul în zona de play-off.

Guilherme Soares (Politehnica Iaşi) – Pe lângă prestaţia ireproşabilă din defensivă, a marcat golul victoriei, primul din contul său în SuperLigă.

Diego Zivulic (Oţelul Galați) – A fost ca un zid în faţa adversarilor. A câştigat majoritatea duelurilor în care a fost implicat.

Nicuşor Bancu (Universitatea Craiova) – Două pase decisive, atitudine de căpitan! Prinde pentru a treia oară în acest sezon ,,Echipa etapei”.

MIJLOCAŞI

Mihnea Rădulescu (Petrolul Ploiești) – Puştiul minune al Petrolului a reuşit o dublă, ajungând la patru goluri marcate în sezonul curent.

Dario Canadija (Gloria Buzău) – A blocat din timp multe dintre acţiunile ofensive iniţiate de adversari. În plus, a marcat golul în urma căruia buzoienii au obținut prima victorie de pe teren propriu.

Florin Tănase (FCSB) – Primul gol de la revenirea în tricoul roş-albaştrilor s-a dovedit a fi unul decisiv. Trebuie remarcat și efortul depus pe toată durata partidei.

ATACANŢI

Ştefan Baiaram (Universitatea Craiova) – Un fotbalist cu calităţi tehnice deosebite! Graţie dublei din această etapă, Baiaram a ajuns la 24 de goluri în 142 de meciuri jucate în SuperLigă.

Valentin Costache (UTA Arad) – Utillizat de Mircea Rednic pe un post surpriză, care i-a oferit şi mai multe şanse în ofensivă, a contribuit la succesul echipei sale cu un gol şi o pasă decisivă.

Eric Omondi (UTA Arad) – Fabulos! Gol şi două pase decisive în victoria spectaculoasă izbutită de arădeni în duelul dintre campioanele provinciei.

ANTRENORUL ETAPEI

Mircea Rednic (UTA Arad – FOTO) – A pregătit excelent duelul cu CFR. S-a bucurat la final de o victorie importantă, care a pus capăt unei serii cu rezultate mai puţin reuşite.

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate