Dennis Man a marcat al treilea gol stagional, dar Parma este în cădere liberă!

by Rusu Flavius

Dennis Man își continuă prestațiile foarte bune din Serie A, ajungând la al treilea gol în noul sezon din Serie A! Parma, în schimb, a pierdut acasă cu codașa Cagliari și a adunat doar un punct în ultimele patru etape, și acela in extremis obținut la Lecce. Sarzii au condus pe „Ennio Tardini” s-au impus cu 3-2, cu Răzvan Marin marcator și el.  Oaspeții au avut 1-0 după reușita lui Zortea, iar arădeanul Man avea să egaleze în minutul 62, cu o reluare cu dreptul în stânga lui Scuffet după pasa ideală a lui Coulibaly.

Marin a adus-o din nou pe Cagliari în avantaj, cu un șut plasat de la marginea careului, în minutul 75. Apoi, Hernani a transformat un penalty, cu trei minute înainte de final și se părea că meciul se îndreaptă spre un egal. Nu a fost de acord Piccoli, care l-a învins pentru a treia oară pe Suzuki și „cruciații” rămân cu doar 5 puncte în clasamentul din Serie A, pe locul 15, tot atâtea cât are și Cagliari.

Dennis Man a fost unul din remarcații partidei și a primit nota 7,2. Atacantul crescut de UTA a atins balonul de 49 de ori, a avut un procentaj de 86% pase reușite (30 din 35).  Duminică, de la ora 16, Parma va juca în deplasare pe terenul Bolognei, echipă care miercuri va disputa un meci dificil în Liga Campionilor, pe Anfield, împotriva lui Liverpool.

Foto: Parma Calcio 1913

Facebook Comments