La UTA e scandal și la victorie! Rednic nu le-a rămas dator suporterilor din galerie

by Dana B.

Frumoasa victorie a UTA-ei cu CFR Cluj a fost umbrită de ceea ce s-a întâmplat la finalul meciului. Echipa nu a mai venit să salute de aproape galeria venită de la Arad, cum făcea de obicei în deplasările cu susținere din tribune. Gest făcut poate în compensație pentru finalul partidei de acasă, cu Poli Iași. Atunci, fanii le-au întors spatele favoriților în momentul în care aceștia s-au dus la obișnuitul salut, nemulțumiți de joc și de rezultat. La conferința de presă de după duelul din Gruia, Sorin Rădoi a prezentat puțin altfel lucrurile decât s-au întâmplat ele.Eu am fost primul care am fost să salut, nu cred că s-a întâmplat nimic. Am fost cu toții, ne-am bucurat alături de ei, i-am salutat, suntem foarte fericiți că am putut să-i bucurăm și pe ei. UTA are foarte mulți suporteri, au venit într-un număr foarte mare și suntem fericiți că i-am bucurat”, a spus „secundul” lui Rednic.

Fotbaliștii arădeni au salutat, totuși, de la distanță fanii și au plecat direct la vestiare. În schimb, doi jucători au venit să discute cu aceștia. Alexandru Benga și Denis Hrezdac au încercat să poarte un dialog cu galeria, dar la fața locului a venit repede chiar Mircea Rednic și le-a spus să plece de acolo. Vă reamintim că Rednic nu a stat pe bancă la meciul de aseară și putea evita un nou conflict cu fanii, mai ales ținând cont de problemele de sănătate din ultima săptămână. Experimentatul antrenor a fost scurt și concis, spunându-le celor din galerie că plătesc pentru gestul de la meciul cu Poli Iași, apoi s-a întors cu spatele și a plecat spre vestiare, însoțit de Benga, Hrezdac și antrenorul cu portarii Dan Țapoș.

Atât le-a trebuit ultrașilor, care au scandat injurios la adresa lui Rednic, semn că nici măcar victoria mare cu CFR-ul nu calmează spiritele la UTA. „Puriul” nu a fost insultat până acum la scenă deschisă de suporterii din peluză, care în schimb au un război necontenit, ce ține de doi ani, cu conducerea clubului. Ca imagine, un astfel de episod a arătat extrem de rău, dar era cumva de așteptat ca Rednic să nu le rămână dator fanilor. Rămâne de văzut dacă va fi doar un episod izolat, sau antrenorul UTA-ei va deveni de acum noua țintă a galeriei. Presupunem că varianta a doua este cea mai probabilă.

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate