Dennis Man este cel mai bun atacant din Serie A, după cinci etape!

by Dana B.

Dennis Man, internaţionalul român al echipei Parma, este cel mai bun atacant din Serie A după cinci etape, pe baza notelor primite din partea site-ului TuttoMercatoWeb. Media notelor primite de Dennis Man este 6,70. Atacantul a reuşit două goluri în cele cinci etape din Serie A.

Dennis Man, care a fost desemnat fotbalistul lunii august în Serie A și zilele trecute a fost inclus în echipa etapei a 5-a, este urmat de coechipierul său Ange-Yoan Bonny, cu o medie de 6,60. Top 5 este completat de Mateo Retegui (Atalanta), Marcus Thuram (Inter Milano) şi Duvan Zapata, care au o medie a notelor de 6,50.

În clasamentul Serie A, nou-promovata Parma, la care mai joacă un internaţional român, Valentin Mihăilă, este pe poziţia a 14-a, cu 5 puncte. Echipa arădeanului joacă etapa viitoare acasă cu Cagliari, meci programat luni, ora 21:45.

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate