Galeria UTA-ei are un război deja știut de toată țara cu conducerea clubului și mai nou, pe fondul lipsei de rezultate, sunt contestați atât Mircea Rednic cât și jucătorii. Cu toate astea, suporterii arădeni și-au anunțat prezența sâmbătă seara, la Cluj-Napoca, în peluza rezervată oaspeților de pe Arena „Dr. Constantin Rădulescu”.
Așadar, cei de la Ultras Arad anunță deplasare pentru confruntarea cu vicecampioana en-titre, CFR Cluj, meci programat sâmbătă, de la ora 19: ”Sâmbătă urmează una dintre cele mai scurte deplasări din acest sezon și, în ciuda rezultatelor dezamăgitoare obținute de echipa noastră, dorim să mobilizăm suporterii utiști pentru a umple sectorul oaspeților de la Cluj! Vrem să dovedim încă odată că suntem alături de UTA și la bine, dar și la greu!
Deplasarea se va face cu autocarele, iar înscrierile se pot efectua prin mesaj privat către pagina noastră de Facebook (Ultras Arad II). Mesajul de înregistrare pe care îl trimiteți trebuie să conțină numele complet! În cazul în care doriți să înscrieți mai multe persoane, vă rugăm să notați numele fiecăreia. Detaliile legate de transport și organizare vor fi trimise ulterior către toți cei cărora le-a fost confirmată înscrierea.
Meciul dintre CFR Cluj și UTA este programat pentru sâmbătă, ora 19:00 și va avea loc pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu.
ATENȚIE! Biletele de acces vor fi distribuite de către un reprezentant Suporter Club UTA la intrarea în sectorul destinat oaspeților!“ (foto: Ultras Arad II, Facebook)