Dennis Man confirmă forma excelentă, a prins echipa etapei din Serie A!

by Dana B.

Dennis Man (26 de ani) a fost integralist în meciul dintre Lecce și Parma, scor 2-2, din cadrul etapei cu numărul 5 din Serie A. ”Cruciații” au fost conduși, însă au reușit să revină spectaculos, când nimeni nu mai spera, după ce au marcat în minutele 90+3 și 90+5. Man a creat pericol în permanență și a fost aproape de a marca în câteva rânduri, iar sspecialiștii de la Sofascore au realizat cel mai bun prim 11 cu jucătorii care s-au evidențiat în această rundă. Printre aceștia se regăsește și fostul utist, notat cu 8. precum coechipierul său de la Parma, Bernabe.

Cel mai bun prim 11 al etapei cu numărul 5 din Serie A, în formația 3-4-2-1, conform Sofascore: Falcone (Lecce) – Gila (Lazio), Svoboda (Veneția), Bremer (Juventus) – Strefezza (Como), Bernabe (Parma), Reijnders (AC Milan), Di Marco (Inter) – Dennis Man (Parma), Urbanski (Bologna) – Gudmundsson (Fiorentina).

În confruntarea cu Lecce, arădeanul a atins balonul de nu mai puțin de 80 de ori, a avut un procentaj de 75% pase reușite (43 din 57), a șutat de 8 ori, în patru rânduri a nimerit spațiul porții adverse, a reușit 5 dintre cele 7 driblinguri încercate, a câștigat 6 dueluri din 10 și a pierdut posesia în 23 de situații! (digisport.ro)

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate