(FOTO) Eroii Detașamentului Păuliș sunt în sufletele noastre

by Sida Voicu

 

Deși a fost o vreme, zic eu, acceptabilă, chiar dacă a fost un aer mai tăios, pentru cei care au fost îmbrăcați mai subțire, chiar dacă le-au mai clănțănit dinții unora, trebuie să uităm, pentru că am venit aici să ne omagiem eroii care și-au dat viața în condiții de groază și război în luptele de la Păuliș. Edilul comunei, Ioan Turcin, primarul comunității, și-a dovedit preocuparea și de această dată. Organizarea comemorării eroilor de la Păuliș și sfințirea unei expoziții militare permanente, unde marea preocupare a avut-o colonel Lucaciu Marcel. Această expoziție merită vizitată. Este un lucru foarte frumos.
În această zi cinstim cu mândrie împlinirea a 80 de ani de când eroii căzuți la Păuliș, în septembrie 1944, au luptat cu îndârjire pentru a opri înaintarea trupelor hortysto-hitleriste.
În cartea de aur a eroismului românesc este scris cu litere de foc toamna înroșită de sânge a anului 1944, când mustul strugurilor s-a amestecat cu sângele eroilor care au oprit cu piepturile lor ofensiva trupelor horthyste. În zona aceasta s-au dat lupte grele. Primul contact cu inamicul s-a luat în 13 septembrie, apoi, după un timp de aproape o săptămână, bravii luptători au reușit să oprească puhoiul dușman, cu mari sacrificii, iar raportul de forțe era de 10, chiar de 20 la unu, luptând în unele cazuri corp la corp. Și-au pierdut viața, în frunte cu căpitanul Ioan Fătu, colegi ofițeri, subofițeri, elevi sergenți și ostași care își dorm somnul de veci în cimitirele eroilor din Radna, Lipova, Cladova și Păuliș.
Detașamentul de la Păuliș era alcătuit din 1200 de elevi de la Școala de subofițeri de rezervă Radna, 600 de militari ai batalionului 1, Regimentul 96 Infanterie, care era cazat la Lipova, și circa 160 de militari ai batalionului 61 Artilerie Grea, iar comandantul detașamentului a fost numit colonelul Alexandru Petrescu, comandantul școlii de la Radna. Acestea au fost câteva spicuiri din discursul primarului Turcin, prezentat la monumentul eroilor de la Păuliș.
La acest eveniment au participat și Preasfințitul Părinte doctor Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului, care a oficiat o slujbă religioasă la monumentul eroilor de la Păuliș, unde este bustul Căpitanului Ioan Fătu.
Aici au participat reprezentanți ai Ministerului Apărării Naționale, Ministerului de Interne, veterani de război, reprezentanți ai cadrelor militare în rezervă, reprezentanți ai guvernului, Consiliului Județean, ai formațiunilor politice PSD și PNL și altele, copii și elevi ai școlii din Păuliș și alte instituții care au onorat cu prezența acest eveniment.
În încheiere, Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, a precizat că nu trebuie să uităm eroii, pentru că datorită lor noi avem libertate, și întotdeauna când trecem pe lângă un monument istoric, să ne gândim că și acolo este o bucățică din cei care au avut grijă ca noi să nu ne pierdem ca nație.
Nouă ne revine să respectăm acești eroi și să le ducem idealurile mai departe. Teritoriul desfășurării evenimentului la monument a fost survolat de câteva elicoptere.

Sida Voicu

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate