Ovidiu Hațegan (44 de ani) pune punct carierei de arbitru central și va continua doar în cabina VAR, anunță presa centrală. Hațegan a arbitrat ultimul meci pe 29 aprilie, cel dintre Rapid – Universitatea Craiova 1-2.
Se pare că Hațegan l-ar fi anunțat deja pe șeful arbitrajului românesc, Kyros Vassaras și a fost retras de pe lista FIFA 2025. În locul său, pe lista FIFA ar urma să intre Rareș Vidican sau Szabolcs Kovacs, fratele lui Istvan Kovacs.
În 2022, Hațegan a suferit un infarct, a fost operat, și a stat mult timp departe de teren. După un an, în 2023, a revenit ca arbitru, inițial în camera VAR și apoi treptat și central.
Facebook Comments