România a tremurat cu Lituania, dar VAR-ul a salvat-o și e prima în grupa din Liga Națiunilor

by Sorin Haut

Naţionala de fotbal a României a învins cu emoţii selecţionata Lituaniei, cu scorul de 3-1 (1-1), luni seara, pe Stadionul Steaua din Bucureşti, în Grupa C2 a Ligii Naţiunilor.

Victoria s-a conturat târziu, golurile tricolorilor fiind reuşite de Valentin Mihăilă (4), Răzvan Marin (87 – penalty) şi Alexandru Mitriţă (90+2), în timp ce pentru oaspeţi a punctat Armandas Kucys (34).

În ciuda deschiderii rapide de scor, România a făcut un joc modest, fiind dominată în prima repriză de o echipă solidă, care a combinat surprinzător de bine, mai ales în condiţiile unui teren execrabil.

O fază care a dat fiori suporterilor României s-a consumat în minutul 77, la scorul de 1-1, când la centrarea lui Slivka, Antanavicius a trimis mingea în poartă cu capul, din mâinile lui Târnovanu, însă golul a fost anulat de arbitrajul video (VAR), deoarece portarul avea ambele mâini pe minge.

În min. 85, la un duel între Hagi şi Lasickas în careul oaspeţilor, arbitrul sloven Rade Obrenovic a dictat penalty, după consultarea VAR, iar Răzvan Marin a transformat cu siguranţă (87).

Balticii s-au aruncat în atac în căutarea egalării, iar România a dat lovitura pe contraatac, la o acţiune purtată în doi, de Mitriţă şi Alibec, jucătorul Universităţii Craiova marcând printre picioarele lui Gertmonas (90+2), după care s-a descărcat emoţional, îmbrăţişându-l strâns pe selecţionerul de 79 de ani al României. Arădeanul Dennis Man, extrem de activ cu Kosovo, a fost titular, dar a avut o prestație modestă de această dată, fiind și înlocuit în minutul 70 de Ianis Hagi.

Mircea Lucescu i-a trimis în teren pe: 16. Ştefan Târnovanu – 2. Andrei Raţiu, 3. Radu Drăguşin, 15. Andrei Burcă, 11. Nicuşor Bancu – 18. Răzvan Marin, 6. Marius Marin (21. Darius Olaru, 56), 10. Nicolae Stanciu (căpitan) – 20. Dennis Man (14. Ianis Hagi, 70), 9. Denis Drăguş (7. Denis Alibec, 88), 13. Valentin Mihăilă (22. Alexandru Mitriţă, 70).

România debutează astfel cu dreptul în sezonul 2024/2025 al Ligii Naţiunilor, obţinând cele şase puncte dorite. Tricolorii vor juca următoarele meciuri luna viitoare, pe 12 octombrie cu Cipru şi pe 15 octombrie cu Lituania, ambele în deplasare.

Liga Naţiunilor 2024/25 va avea efect direct şi asupra preliminariilor europene pentru Cupa Mondială din 2026.
Cele mai bune patru câştigătoare de grupe din Liga Naţiunilor, exceptând echipele care au încheiat pe primele două locuri în grupele din preliminarii, vor participa la meciurile de baraj pentru CM 2026, alături de toate cele 12 echipe de pe locul secund din preliminariile clasice.

Astfel, vor rezulta patru play-off-uri, fiecare cu câte patru echipe, ce se vor disputa în sistem semifinale-finală, urmând a se stabili ultimele patru naţionale europene participante la Cupa Mondială din Statele Unite ale Americii, Mexic şi Canada (agerpres)

 

 

Facebook Comments