România U20 a cedat dramatic în fața nemților, pe Arena Francisc Neuman

by Sorin Haut

România U20 a debutat la Arad, împotriva Germaniei, în noua ediție a Elite League la fotbal. În fața a peste 6.000 de spectatori, tricolorii lui Costin Curelea au făcut o primă repriză excelentă. În minutul 25 s-a făcut 1-0, Maftei a centrat pentru Burnete, atacantul lui Lecce, care a înscris cu un șut de la vreo opt metri. Cinci minute mai târziu, Bordușanu a prins un lob de la peste 30 de metri, dar portarul Backhaus a scos cu greu. După pauză, Musi a transformat un penalty scos de Burnete și se făcea 2-0 în minutul 50. Se părea că putem asista la o surpriză, dar nemții au reacționat repede și peste doar trei minute era 2-1, oaspeții reducând din diferență prin Ansah.

Pejcinovic a fost foarte aproape de egalare, dar Lefter a salvat miraculos, mingea lovind apoi transversala. Atacantul Germaniei a reușit, totuși, să egaleze la 2 după ce a șutat sub bară, de la 12 metri. Germania a continuat să preseze, iar Ansah a reușit sa marcheze golul victoriei în mminutul 87, scor final 2-3! Arădeanul Cătălin Vulturar a jucat o oră, după care a fost înlocuit.

România a jucat cu: 12. Ștefan Lefter – 2. David Maftei, 21. Matteo Duțu, 4. Ionuț Pop, 3. Alexandru Șuteu – 18. Cătălin Vulturar (19. Andres Șfaiț 61′), 6. Răzvan Jalade (5. Răzvan Pașcalău 82′), 15. Ștefan Bană (17. Denis Rența 61′), 7. Antonio Bordușanu (10. Eduard Radaslavescu 61′), 11. Alexandru Musi, (22. Andrei Florea 82′) – 9. Rareș Burnete (25. Alexandru Stan 82′).

Facebook Comments