Scădere semnificativă a numărului de tineri șomeri în 2024

by Adrian Pavel

Primele șase luni ale anului 2024 au adus o scădere semnificativă a numărului de tineri șomeri, transmite Ministerul Muncii și Solidarității Sociale. Pentru cei sub 25 de ani, cifrele sunt încurajatoare.
„Scădere semnificativă a șomajului în rândul tinerilor în prima jumătate a anului 2024. Ultimele date statistice arată o scădere semnificativă a șomajului în rândul tinerilor în România pe parcursul primei jumătăți a anului 2024. Conform Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, instituție sub autoritatea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, media lunară a numărului de șomeri tineri înregistrați, cu vârsta sub 25 de ani, a scăzut în primele șase luni ale anului în curs la 21.839, față de o medie de 28.365 în perioada similară a anului trecut. Este vorba despre o scădere a ponderii tinerilor șomeri în totalul șomerilor la 8,85%, comparativ cu 12,11% în primele șase luni ale anului 2023”, reiese dintr-o postare a Ministerului Muncii și Solidarității Sociale pe Facebook.
De asemenea, s-a înregistrat o scădere și în rândul tinerilor șomeri sub 30 de ani. Media lunară a numărului de șomeri înregistrați din această categorie a fost de 36.449 în prima jumătate a anului 2024, comparativ cu 44,913 în primele șase luni din 2023.
„Această evoluție pozitivă vine într-un context european în care rata șomajului în rândul tinerilor sub 25 de ani a fost de 14,4% în iunie 2024, în scădere față de lunile anterioare. România se alătură astfel tendinței de îmbunătățire a pieței muncii pentru tineri, reflectând măsurile MMSS și ale Guvernului condus de premierul Marcel Ciolacu și eforturile continue de integrare a acestora în câmpul muncii. Una dintre prioritățile mele ca ministru este aceea de a întări piața muncii și a păstra în țară tinerii care se pot dezvolta și pune aici în valoare competențele și să aibă cariere de succes”, a declarat Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii, conform stiripesurse.ro.

Facebook Comments