Peste 400 de persoane, inclusiv 15 femei, executate în Iran în 2024

by Florian Popa

Peste 400 de persoane – inclusiv 15 femei – au fost executate în acest an în Iran, anunţă experţi ONU, îngrijoraţi de o creştere puternică a execuţiilor în august, o lună în care 81 de persoane au fost executate, aproape de două ori mai multe execuţii decât cele 45 semnalate în iulie, denunţă aceşti experţi, fără să citeze surse, relatează hotnews.ro.
Numărul execuţiilor semnalate în acest an a crescut la peste 400, denunţă acest grup de experţi, alcătuit din şase Raportori Speciali şi cinci membri ai Grupului de Lucru al ONU privind Discriminarea Femeilor şi Fetelor. Aceşti experţi – mandataţi de Consiliul Drepturilor Omului al ONU – nu se exprimă în numele Organizaţiei.
Ei se declară ”profund îngrijoraţi de această creştere puternică a numărului execuţiilor”. Aproximativ jumătate – 41 – dintre execuţii privesc infracţiuni legate de droguri, au anunţat ei luni în acest comunicat.
Pactul internaţional al Drepturilor Civile şi Politice, la care Iranul este parte, ”limitează aplicarea pedepsei cu moartea la «crime grave», adică omoruri”, subliniază ei. ”Execuţiile cu privire la încălcarea legislaţiei drogurilor încalcă normele internaţionale”, denunţeă experţii.
ONU a îndemnat Iranul în numeroase rânduri să impună un moratoriu execuţiilor şi să abolească pedeapsa cu moartea.

Facebook Comments