Două tone de deșeuri au fost confiscate de polițiști și reprezentanții Gărzii de Mediu

by Andreea Radu

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu – Arad, continuă acțiunile de verificare a respectării legislației privind poluarea.
În urma unui control, la o societate comercială cu obiect de activitate comerțul cu produse de metalurgie feroase și neferoase, din Livada, au fost găsite deșeuri metalice impregnate cu substanțe periculoase, depozitate direct sau parțial pe sol.
Aproximativ 2.000 de kilograme de astfel de deșeuri au fost ridicate în vederea cercetărilor, în cauză fiind întocmit un dosar penal privind infracțiunea de poluare prin evacuare în atmosferă sau în sol a unor deșeuri sau substanțe periculoase.

Facebook Comments