Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse (122 WTA) s-a calificat miercuri în runda a treia a turneului US Open, ultimul de Mare Şlem al anului, după ce a trecut spectaculos de cehoaica Barbora Krejcikova (8 WTA, favorită nr. 8), câştigătoarea trofeului de la Wimbledon din acest an, în două seturi, 6-4, 7-5.
Ruse (26 ani), venită din calificări, s-a impus după o partidă de o oră şi 46 de minute, în care a reuşit 8 aşi şi a comis trei duble greşeli, cehoaica având 6 aşi şi făcând 7 duble greşeli. Românca a avut mai multe mingi direct câştigătoare, 28-27, şi mai puţine erori neforţate, 15-24.
Krejcikova câştigase ambele confruntări de până acum cu Ruse, în 2019, în primul tur la Bucureşti, cu 6-3, 0-6, 6-2, şi în 2023 la Abu Dhabi, în primul tur, cu 6-1, 6-4.
În runda următoare, Ruse, care ajunge pentru prima dată în turul al treilea la un turneu de Mare Şlem, o va întâlni pe spaniola Paula Badosa (29 WTA, cap de serie nr. 26).
Ruse a câştigat singurul meci direct cu Badosa de până acum, în februarie 2022, în primul tur la Dubai, cu 6-3, 5-7, 6-4.
Românca şi-a asigurat un cec de 215.000 de dolari şi 170 de puncte WTA. (agerpres, foto: Facebook)