Percheziții în Arad. Un bărbat a fost reținut pentru proxenetism

by Adrian Pavel

 

La data de 28 iulie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, la un imobil din municipiu.

Din probatoriul administrat a reieșit că, în perioada 15 octombrie 2023 – 28 iulie a.c., un bărbat de 35 de ani, din Curtici, ar fi pus apartamentul său la dispoziția mai multor persoane, în vederea practicării prostituției și obținerii de foloase patrimoniale.

În urma perchezițiilor au fost ridicate mai multe bunuri cu valoare probatorie, iar în baza probatoriului administrat, bărbatul de 35 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe numele acestuia, magistrații Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad dispunând măsura preventivă a controlului judiciar.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, al polițiștilor Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, al Serviciului Criminalistic și al luptătorilor S.A.S .

Polițiștii continuă documentarea infracțională a celui în cauză.

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate