România va avea minim două echipe la startul noului sezon din EuroCup la baschet feminin. Medaliata cu bronz din LNBF, Sepsi-SIC este calificată direct în grupe, CS Universitatea Cluj va evolua în preliminarii, iar în cazul în care va rata calificarea în Euroligă, campioana CSM Constanța va evolua și ea în sezonul regulat al acestei competiții.
Sepsi, multipla campioană a Ligii Național de Baschet Feminin, a fost repartizată în grupa C la tragerea la sorți de la Munchen, alături de Steaua Roșie Belgrad (Serbia), IDK Euskotren (Spania) și Proteas Voulas AEO (Grecia).
În același timp, CS Universitatea Cluj-Napoca va juca pentru al doilea an consecutiv în fața unei grupări din Grecia în preliminariile competiției. Ardelencele vor întâlni Iraklis într-o dublă manșă, după ce acum un an au cedat cu Eleftheria Moschatou.
Nu în ultimul rând, dacă CSM Constanța nu va trece de Casademont Zaragoza în calificările din Euroligă, va juca în grupa F, alături de Castors Braine (Belgia), Rutronik Stars Keltern (Germania) și Peli-Karhut (Finlanda).
CSM Constanța va lupta la începutul toamnei pentru prima calificare din istoria clubului în Euroliga Feminină. Casademont Zaragoza este sfertfinalistă în ediția anterioară a Euroligii! Ibericele au terminat pe locul al treilea în Liga Femenina Endesa, după ce în sezonul regulat au obținut 24 de victorii în 30 de jocuri și au cedat ulterior în play-off în fața Valenciei.
Confruntarea dintre CSM Constanța și Casademont Zaragoza se va disputa pe sistemul tur-retur, meciurile fiind programate pe 18, în Spania, respectiv 25 septembrie, la Constanța.
Din păcate, vicecampioana României, FCC UAV Arad, nu s-a înscris în cupele europene datorită situației financiare ce nu permite o astfel de abordare. Ca dovadă și campania de achiziții de până acum, deloc spectaculoasă.
Foto: baschetarad.ro