COSR a prezentat uniformele speciale de defilare ale Team România pentru Jocurile Olimpice

by Sorin Haut

Sportivii români vor defila la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice Paris 2024 sub noua emblemă Team Romania aprobată de Comitetul Internațional Olimpic, în uniforme create de designerul român Gyarfas Olah și fabricate în România de Pandora Prod.

Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice Paris 2024 se va desfășura, pentru prima oara în istoria olimpismului, în afara stadionului, pe râul Sena. Aproximativ 94 de barje îi vor purta pe sportivi pe cei 6km de scenă ai showului de deschidere de la Paris 2024.  Se estimează că peste un miliard  și jumătate de privitori de pe întreaga planetă vor viziona acest impresionant spectacol oferit de organizatorii francezi și în centrul căruia vor fi sportivii națiunilor participante.

Team Romania este echipa de a cărei performanță se leagă speranțele noastre pentru Jocurile Olimpice de la Paris 2024 și în jurul căreia s-au concentrat eforturile și prioritățile noastre din ultimul an. COSR și-a propus ca anul acesta România să facă o demonstrație de încredere în sine, de optimism și de „soft power” – ca națiune progresistă și valoroasă prin caracter uman, talent și performanță. La Paris, sub privirile întregii lumi, Team Romania este România.” –  susține Mihai Covaliu, președinte COSR.

Conceptul designului uniformelor de paradă pentru JO Paris 2024 este inspirat de motto-ul olimpismului „unitate în diversitate” – o celebrare a personalității fiecărui sportiv, a talentului și spiritului fiecăruia. Designerul Gyarfas Olah a propus o colecție de ținute variate, cu elemente comune și complementare, toate având stilistic un numitor comun: o atitudine casual sport modernă care celebrează bucuria de a fi împreună și bucuria sportului. Culoarea predominantă este galben, un simbol al identității naționale, dar și al unei atitudini optimiste și prietenoase, un porte-bonheur pentru tricolori.

Sportivii Team Romania au putut alege cu ce vor să se îmbrace: sportivele au putut opta pentru fuste sau pantaloni, în diverse lungimi, galbene sau bleumarin, iar bărbații pentru pantaloni scurți sau lungi, galbeni sau bleumarin, cu jachete versatile, accesorizate vizibil. Numitorul comun al acestor ținute este tricoul Team Romania care poartă simbolul brandului în textura țesăturii din bumbac și mătase. Dincolo de croiala modernă, de broderiile executate impecabil, de detaliile de buzunare aplicate și fermoare personalizate, ținutele se remarcă printr-o excepțională calitate a materialelor naturale, pentru a oferi confort sportivilor în condițiile de defilare speciale. Echipa oficiala care însoțeste delegația de sportivi poartă ținute oficiale din pantaloni și sacouri bleumarin, cu broderii și ștanțe vizibile în țesătură și cu același tricou precum sportivii.

Gyarfash Olah: „Am numit colecția „Joie de vivre”, ca un salut pentru Paris și ca o expresie sinceră a bucuriei participării. Prin puterea acestui concept vestimentar, îmi doresc ca România să facă o declarație de optimism lumii întregi.”

COSR și-a ales ca parteneri pentru acest proiect, companii și profesioniști capabili să lucreze în echipă și să livreze un rezultat remarcabil.

Compania de consultanță de brand Brandient a asistat Comitetul Olimpic și Sportiv Român în selecția și ghidanța designerului și în deciziile de parcurs. Designerul român Gyarfas Olah este la a doua colaborare cu COSR, după cea de la JO Londra 2012, remarcându-se prin experiența deosebită în crearea de ținute de outdoor sport-casual pentru Fundația Ivan Patzaikin și, de asemenea, prin capabilitatea de a coordona producția unei colecții super-personalizate datorită nevoii de a adapta designul de tipar la măsurile, de cele mai multe ori atipice, specifice siluetelor sportivilor de performanță.

Fabrica româneasca de textile Pandora Prod a pus la dispoziția acestui proiect o echipă specială, ghidată de excepționala experiență acumulată din colaborările cu branduri premium, și care a livrat soluțiile pentru materialele folosite și o formă de croitorie haute-couture pentru fiecare sportiv în parte. Pandora Prod a produs ținuta de defilare a echipei olimpice din Marea Britanie pentru JO Londra 2012. Un grup de 5 sportivi au probat ținutele pe parcursul a 4 luni, ajutând în decizii. Nu în ultimul rând, acest proiect nu s-ar fi putut realiza fără sprijinul direct al celui mai mare business antreprenorial românesc, care a susținut constant COSR de-a lungul anilor, investind în performanța sportivă.

Acest proiect n-ar fi fost posibil fără implicarea directă a partenerului nostru strategic, Dedeman, care ne susține de 10 ani și căruia îi mulțumim, cu recunoștință.” George Boroi, Secretar General COSR

Comitetul Olimpic si Sportiv Român dorește să mulțumească partenerului strategic Dedeman, fabricii de textile Pandora Fashion pentru profesionalismul remarcabil, sponsorului Ami Amalia, pentru furnizarea cochetelor șosete tricolore care au completat ținutele sportivilor, partenerilor Ecco și Triumph. Le mulțumim totodată sportivilor care au dedicat câteva ore din antrenamentul zilnic, ca să pozeze la ședința foto (unde s-au distrat, totuși, de minune) și fotografului Alex Gâlmeanu pentru colaborare.

Mulțumim tuturor celor care au făcut posibil acest proiect de reprezentare a României pe cea mai luminată scena sportivă a lumii. (sursă: cosr.ro)

Facebook Comments