Canada începe procesul de achiziţie a până la 12 submarine pentru securitatea Arcticii

by Andreea Radu

Canada, care caută să îşi consolideze apărarea Arcticii, a lansat procesul oficial de întâlnire cu producătorii în vederea achiziţiei a până la 12 submarine, a anunţat Ministerul Apărării, potrivit agerpres.ro.
Canada şi-a actualizat politica de apărare în acest an, concentrându-se pe protejarea Arcticii şi pe răspunsul la provocările reprezentate de Rusia şi China. Achiziţia de submarine este un pas critic în implementarea acestei strategii, a afirmat miercuri Ministerul Apărării într-un comunicat.
Menţionând încălzirea globală, Canada spune că, până în 2050, Oceanul Arctic ar putea deveni cea mai eficientă rută de transport între Europa şi Asia de Est, de aici necesitatea de creştere a securităţii maritime.
‘Ca ţara cu cea mai lungă coastă, Canada are nevoie de o nouă flotă de submarine‘, afirmă ministrul apărării, Bill Blair, în comunicat.
După întâlnirea cu producătorii, ministerul va emite în toamnă o solicitare oficială privind informaţii despre capacităţile de achiziţii, construcţie, livrare şi operaţionale ale potenţialilor ofertanţi.
Canada deţine în prezent o flotă de patru submarine, însă, afirmă ministerul, aceasta devine tot mai învechită şi mai costisitor de întreţinut. Noua flotă de submarine va fi alimentată convenţional şi va fi capabilă să opereze sub gheaţă.
Ottawa se află sub presiune din partea SUA pentru a-şi majora cheltuielile militare astfel încât să atingă pragul de 2% din PIB convenit între aliaţii din NATO în 2023. Documentul actualizat în aprilie privind politica de apărare prevede miliarde suplimentare pentru forţele armate, inclusiv fonduri pentru submarine, astfel încât cheltuielile să ajungă la 1,76% din PIB până în 2030, de la 1,4% în prezent.
Postul canadian CTV News, citând surse guvernamentale neidentificate, a relatat miercuri că Ottawa va prezenta joi un plan despre cum urmează să îşi ducă la îndeplinire angajamentul de a cheltui 2% din PIB pentru apărare. Preluare: Agerpres

Facebook Comments