Caniculă şi disconfort termic ridicat în județul Arad

by Adrian Pavel

Meteorologii au emis, duminică, o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic ridicat, valabilă pe parcursul zilei de duminică în nouă judeţe din vestul şi sudul ţării.
Conform prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în Crişana, Banat, jumătatea de sud a Olteniei, precum şi în sud-vestul Munteniei, local va fi caniculă cu temperaturi maxime de 35 – 36 de grade Celsius. Disconfortul termic va fi ridicat, astfel indicele temperatură-umezeală (ITU), pe arii restrânse, va atinge sau va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi.
Judeţele avertizate de meteorologi sunt: Arad, Bihor, Caraş-Severin, Dolj, Giurgiu, Mehedinţi, Olt, Timiş şi Teleorman, scrie agerpres.ro.

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate