UPDATE UTA debutează exploziv în noul sezon al SuperLigii: Rapidul vine la Arad în prima etapă! Vezi programul complet al turului

by Sorin Haut

Programul pentru SuperLiga României, ediția 2024/2025, s-a stabilit de câteva minute. Evenimentul a avut loc la sediul Ligii Profesioniste de Fotbal, iar UTA și-a aflat programul. Prima adversară a noului sezon este Rapid București! Un duel ce se anunță încă de pe acum exploziv, echipa din Giulești fiind una din candidatele la titlu în noua ediție de campionat, iar UTA candidată la play-off!

În runda a doua, UTA se deplasează în fieful unei alte formații cu pretenții europene, Universitatea Craiova, iar în etapa a treia primește vizita celor de la Universitatea Cluj, așadar un debut de foc și foarte dificil pentru arădeni. Interesant e că la fel ca în sezonul trecut, UTA încheie turul în fața lui Dinamo, de data asta în deplasare în acest an și acasă, la finalul sezonului regulat. Ca o ironie a sorții, Mircea Rednic își înfruntă din nou echipa de suflet în ultima rundă, UTA fiind învinsă în acest an de câinii roșii la București, atât în sezonul regulat, cât și în play-out.

În tur, Bătrâna Doamnă are deplasări grele, la CSU Craiova, FCSB, CFR Cluj și Sepsi, iar acasă le primește printre altele, pe Rapid, Oțelul și Farul. În general, programul arădenilor este echilibrat.

Prima rundă e programată în perioada 12-14 iulie, la sfârșitul săptămânii viitoare, iar programul complet va fi anunțat în zilele următoare, după ce deținătorii de drepturi TV se vor pune de acord cu LPF și cluburile.

Debut infernal și deplasări grele în tur: Rednic încheie sezonul tot cu Dinamo, dar la Arad!

Noua ediție a campionatului României la fotbal va începe pe 12 iulie și se va desfășura până pe 25 mai 2025.

Conform regulamentului, campioana en-titre, FCSB, nu va juca în primele șase etape cu echipele care evoluează în preliminariile competițiilor europene (CFR și Universitatea Craiova).

La finalul sezonul regulat, primele șase vor juca în play-off (tur- retur), iar ultimele 10 vor juca în play-out (tur)

La finalul play-off-ului și play-out-ului se va repeta scenariul din sezoanele anterioare: echipele de pe locurile 7-8 vor juca un baraj, iar câștigătoarea se va duela cu echipa de pe locul 4 pentru a vedea ce echipă merge în preliminariile Conference League.

Campioana din Superliga merge în turul 1 preliminar al Champions League.

Dacă una dintre primele 3 clasate din campionat câștigă Cupa, atunci echipa de pe locul 4 din play-off va disputa un baraj pentru prezența în turul II preliminar Conference League împotriva câștigătoarei unei semifinale disputate între primele două locuri din play-out.

Dacă altă echipă decât una dintre primele 3 clasate câștigă Cupa României, atunci la baraj va merge locul 3, așa cum s-a întâmplat și în sezonul trecut.

Sezonul din fotbalul românesc începe deja joi, 4 iulie, cu SuperCupa dintre FCSB și Corvinul, duel ce va avea loc pe Stadionul Steaua.

Cum arată prima rundă:

FCSB – ‘U’ Cluj

CFR Cluj – Dinamo

Farul – Unirea Slobozia

FC Botoșani – Oțelul Galați

Sepsi OSK – Poli Iași

UTA – Rapid București

Petrolul – Gloria Buzău

FC Hermannstadt – Unversitatea Craiova.

UPDATE: Programul complet al UTA-ei, în turul noului sezon din SuperLiga

Etapa 1: UTA – Rapid București

Etapa 2: CS Universitatea Craiova – UTA

Etapa 3: UTA – Univ.Cluj-Napoca

Etapa 4: Unirea Slobozia – UTA

Etapa 5: UTA – Oțelul Galați

Etapa 6: FC Botoșani – UTA

Etapa 7: UTA – Farul Constanța

Etapa 8: FCSB – UTA

Etapa 9: UTA – Hermannstadt

Etapa 10: UTA – Poli Iași

Etapa 11: CFR Cluj – UTA

Etapa 12: UTA – Petrolul

Etapa 13: Sepsi – UTA

Etapa 14: UTA – Gloria Buzău

Etapa 15: Dinamo – UTA.

Programul complet al turului, în ediția 2024/2025 a SuperLigii:

Etapa 1 (12-15 iulie):

FCSB – Universitatea Cluj

CFR Cluj – Dinamo București

Farul Constanța – Unirea Slobozia

FC Botoșani – Oțelul Galați

Sepsi – Poli Iași

UTA Arad – Rapid

Hermannstadt – Universitatea Craiova

Petrolul – Gloria Buzău

Etapa 2 (19-22 iulie):

Gloria Buzău – Sepsi

Dinamo – Petrolul

Rapid – CFR Cluj

Universitatea Craiova – UTA Arad

U Cluj – Hermannstadt

Unirea Slobozia – FCSB

Oțelul Galați – Farul Constanța

Poli Iași – FC Botoșani

Etapa 3 (26-29 iulie):

Sepsi – Dinamo

Petrolul – Rapid

CFR Cluj – Universitatea Craiova

UTA Arad – U Cluj

Hermannstadt – Unirea Slobozia

FCSB – Oțelul Galați

Farul Constanța – FC Botoșani

Poli Iași – Gloria Buzău

Etapa 4 (2-5 august):

Rapid – Sepsi

Universitatea Craiova – Petrolul

U Cluj – CFR Cluj

Unirea Slobozia – UTA Arad

Oțelul Galați – Hermannstadt

FC Botoșani – FCSB

Dinamo – Gloria Buzău

Farul Constanța – Poli Iași

Etapa 5 (9-12 august):

Sepsi – Universitatea Craiova

Petrolul – U Cluj

CFR Cluj – Unirea Slobozia

UTA Arad – Oțelul Galați

Hermannstadt – FC Botoșani

Gloria Buzău – Rapid

FCSB – Farul Constanța

Poli Iași – Dinamo

Etapa 6 (16-19 august):

U Cluj – Sepsi

Unirea Slobozia – Petrolul

Oțelul Galați – CFR Cluj

FC Botoșani – UTA Arad

Universitatea Craiova – Gloria Buzău

Farul Constanța – Hermannstadt

Rapid – Dinamo

FCSB – Poli Iași

Etapa 7 (23-26 august):

Sepsi – Unirea Slobozia

Petrolul – Oțelul Galați

CFR Cluj – FC Botoșani

Gloria Buzău – U Cluj

UTA Arad – Farul Constanța

Dinamo – Universitatea Craiova

Hermannstadt – FCSB

Poli Iași – Rapid

Etapa 8 (30 august – 2 septembrie):

Oțelul Galați – Sepsi

FC Botoșani – Petrolul

Unirea Slobozia – Gloria Buzău

Farul Constanța – CFR Cluj

U Cluj – Dinamo

FCSB – UTA Arad

Universitatea Craiova – Rapid

Hermannstadt – Poli Iași

Etapa 9 (13-16 septembrie):

Sepsi – FC Botoșani

Gloria Buzău – Oțelul Galați

Petrolul – Farul Constanța

Dinamo – Unirea Slobozia

CFR Cluj – FCSB

Rapid – U Cluj

UTA Arad – Hermannstadt

Poli Iași – Universitatea Craiova

Etapa 10 (20-23 septembrie):

Farul Constanța – Sepsi

FC Botoșani – Gloria Buzău

Oțelul Galați – Dinamo

FCSB – Petrolul

Unirea Slobozia – Rapid

Hermannstadt – CFR Cluj

U Cluj – Universitatea Craiova

UTA Arad – Poli Iași

Etapa 11 (27-30 septembrie):

Sepsi – FCSB

Gloria Buzău – Farul Constanța

Dinamo – FC Botoșani

Rapid – Oțelul Galați

Petrolul – Hermannstadt

Universitatea Craiova – Unirea Slobozia

CFR Cluj – UTA Arad

Poli Iași – U Cluj

Etapa 12 (4-7 octombrie):

Hermannstadt – Sepsi

FCSB – Gloria Buzău

Farul Constanța – Dinamo

FC Botoșani – Rapid

Oțelul Galați – Universitatea Craiova

UTA Arad – Petrolul

Unirea Slobozia – U Cluj

CFR Cluj – Poli Iași

Etapa 13 (18-21 octombrie):

Sepsi – UTA Arad

Gloria Buzău – Hermannstadt

Dinamo – FCSB

Rapid – Farul Constanța

Universitatea Craiova – FC Botoșani

U Cluj – Oțelul Galați

Petrolul – CFR Cluj

Poli Iași – Unirea Slobozia

Etapa 14 (25-28 octombrie):

CFR Cluj – Sepsi

UTA Arad – Gloria Buzău

Hermannstadt – Dinamo

FCSB – Rapid

Farul Constanța – Universitatea Craiova

FC Botoșani – U Cluj

Oțelul Galați – Unirea Slobozia

Petrolul – Poli Iași

Etapa 15 (1-4 noiembrie):

Sepsi – Petrolul

Gloria Buzău – CFR Cluj

Dinamo – UTA Arad

Rapid – Hermannstadt

Universitatea Craiova – FCSB

U Cluj – Farul Constanța

Unirea Slobozia – FC Botoșani

Poli Iași – Oțelul Galați.

În acest an se vor mai juca șase etape din retur, începând cu 8 noiembrie (etapa a 16-a) până în 23 decembrie (etapa a 21-a).

SuperLiga se va relua apoi în 18-19 ianuarie 2025, cu runda a 22-a, urmând să se joace până în 10 martie 2025, când se va încheia ultima etapă a sezonului regulat, a 30-a.

 

 

 

 

 

Facebook Comments