Cod galben de inundații pentru județul Arad

by Adrian Pavel

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă până vineri la prânz pe râuri din 19 bazine hidrografice şi pe afluenţii mici ai Dunării.
Potrivit hidrologilor, în intervalul 27 iunie, ora 12:00 – 28 iunie, ora 12:00, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide, creşteri de debite şi de niveluri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de atenţie, pe următoarele cursuri de apă: Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Mureş, Bega Veche, Bega, Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna, Dunăre – afluenţii mici aferenţi sectorului amonte S.H. Calafat, Desnăţui, Jiu şi Bistriţa (afluent al râului Siret).
Râurile vizate de atenţionarea Cod galben traversează judeţele: Maramureş, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud, Bihor, Cluj, Sălaj, Arad, Hunedoara, Harghita, Mureş, Alba, Sibiu, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Gorj, Suceava şi Neamţ.
Fenomenele hidrologice prognozate se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare şi pe unele râuri mici din judeţele: Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Bihor, Arad, Timiş, Suceava şi Harghita, scrie agerpres.ro.

Facebook Comments