O rușine de neegalat în istoria Aradului! Pădurarul Bibi și ai lui continuă să facă ce știu ei mai bine: campania de masacrare a copacilor se intensifică (FOTO)

by Sorin Haut

Odată trecute blestematele alegeri pentru Arad, Bibarț și ai lui executanți își intensifică campania de masacrare a copacilor, pentru că altfel nu îi putem spune! Au căzut arbori la rând în ultimele zile în zona bazei Constructorul, iar alții din preajma pistei de biciclete și nu numai au fost ciopârțiți pur și simplu, iar aici vorbim de zeci de copaci din cea mai frumoasă zonă rămasă încă semi-verde: faleza Mureșului! Și culmea, mulți dintre ei tineri și fără probleme, dovadă fotografiile făcute de noi chiar astăzi, la fața locului. Pe o faleză cu care altădată ne mândream și pentru că ne puteam răcori vara, ascunși sub crengile și coroana copacilor înalți și frumoși, acum este șoc și groază, e pur și simplu cod roșu de nebunie! Nici vorbă de umbră, copacii arată de parcă suntem în Pădurea Spânzuraților, iar seniorii și copiii trebuie să îndure temperaturi caniculare chiar și la orele dimineții. Dar atenție, că nu se taie chiar peste tot în prăfuitul Arad, pentru că sunt zone bine protejate, tot cu copaci înalți și poate mai bătrâni, dar acolo nu e voie, căci locuiesc sau lucrează unii mai cu funcții sau foste funcții. Nu știm ce avize au oamenii ăștia ce comandă masacrarea arborilor, dar parcă vor să se răzbune pe arădeni, este ceva ireal ce se întâmplă…Și totul sub privirile nepăsătoare ale arădenilor, care mai șușotesc pe ici pe colo, dar fără să ia atitudine. Știam că în orașul ăsta cenușiu activitatea civică aproape că nu există, dar parcă ne așteptam la marii ONG-iști, altădată activi când era vorba poate și de interese personale, sau chiar de la asociații de protejare a mediului la revolte și acțiuni de protest.

Nu în ultimul rând, reprezentanții partidelor, cei care mai au un strop de prețuire față de tot ce înseamnă verde în Arad, au datoria de a reacționa rapid și prompt. Și nu prin selfie-uri sau comunicate de prost gust, ci prin acțiune, adică organizare asumată de proteste în parcuri, pe faleză și în fața Primăriei. Dar astăzi, nu ieri și nici mâine! Poate că sunt mai ocupați cu negocierile de majoritate în consiliul local, căci altfel nu ne explicăm această somnolență vecină cu nepăsarea. Apropo, știm și noi că e supărare cam mare pe la PNL după alegeri, căci pe municipiu nu au câștigat nimic, iar Bibi, votat doar de vreo 15 mii de arădeni (10%), puțin peste un stadion plin la UTA, ar fi pierdut cu brio dacă doar doi dintre candidații opoziției se aliau. Doar că unul din ei a intrat în cursă mai mult pentru a-i asigura succesul actualului primar. Cert e că s-a cam umplut paharul și acești țăcăniți ai zilelor noastre nu mai trebuie lăsați să își facă propria lege și poftele, pentru că da, cine a comandat așa ceva, ori e orbit de ură și vrea să se răzbune pe arădeni și oraș, ori trebuie dus urgent la un control medical.

Ne plimbăm și noi toată țara și nicăieri nu asistăm la o asemenea batjocură! În timp ce alții protejează spațiile verzi și copacii, în Arad dispar sau sunt masacrați arbori rând pe rând, cu termen de dispariție oricum pe termen scurt sau mediu, la cât sunt de afectați. Și ca noaptea minții să fie completă, Bibi se laudă cu pajiști între liniile de tramvai și deasupra stațiilor de transport public, unde te plouă ca-n șapte păcate dacă ai… ghinionul să umbli cu tramvaiul. De spații verzi nici nu mai vorbim, căci nu mai avem parte de gazon în prea multe locuri (florile sunt rarisime, căci trebuie udate zilnic și cine s-o facă), ci de pajiști și nu oriunde, ci chiar pe faleză, în parcuri sau în zona gării. În concluzie, arădenii trebuie să se trezească odată, nu au făcut-o nici da data asta la vot, dar o pot face în orice zi, în orice loc al orașului, protestând cu determinare și curaj, spontan sau organizat! Asta dacă mai vrem să avem verde în oraș…

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate